Joe Biden a căzut precum un sac de cartofi, joi, chiar la ceremonia de absolvire de la Academia Forţelor Aeriene americane. Doi agenți ai Secret Service l-au ajutat să se ridice și președintele american a revenit la locul lui. Pe departe, nu este prima căzătură a celui mai în vârstă președinte american în funcție. Joe Biden a transmis că se simte bine, iar căzătura nu a avut urmări.

Joe Biden a căzut după ce a înmânat ultima diplomă la ceremonia de absolvire de la Academia Forţelor Aeriene americane. În vârstă de 80 de ani, preşedintele american a căzut în faţă, s-a sprijinit în mâini, apoi s-a ridicat pe un genunchi ajutat de trei persoane. El s-a întors la locul său fără să fie ajutat. După ce a fost ajutat să se ridice, Biden a arătat cu degetul în spatele său, părând să indice peste ce s-a împiedicat. Ulterior, el s-a amestecat printre alţi oficiali, zâmbind şi făcând un semn că este OK, cu degetul mare în sus. Directorul de comunicare al Casei Albe, Ben LaBolt, a declarat pe Twitter că Biden se simte bine, potrivit Reuters, preluat de B1TV.

Era un sac cu nisip pe scenă, în timp ce dădea noroc”, a explicat Ben LaBolt. Căzătura a avut loc după un discurs rostit cu ocazia ceremoniei de absolvire, pe care Biden l-a ţinut în faţa unei audienţe care flutura steaguri şi în care i-a avertizat pe absolvenţi că vor intra în serviciul ţării într-o lume din ce în ce mai instabilă, menţionând provocările din partea Rusiei şi Chinei. După ce Biden a strâns mâinile a peste 900 de absolvenţi, preşedintele s-a întors spre locul său şi a schiţat un gest ca şi cum ar fi vrut să facă jogging. Apoi s-a împiedicat şi a căzut pe scenă.

A fost ajutat să se ridice de doi agenţi ai Serviciilor Secrete americane şi de un oficial al Forţelor Aeriene, precizează NBC News. După ce s-a întors la locul său, Biden a continuat să vorbească cu absolvenţii, făcând fotografii şi selfie-uri. În timp ce părăsea evenimentul, a început să facă jogging de mai multe ori. Ulterior, el s-a urcat la bordul Air Force One pentru a se întoarce la Washington. Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat reporterilor că „este absolut bine” şi a precizat că Biden s-a urcat în avion zâmbind. La rândul său, Ben LaBolt, directorul de comunicare al Casei Albe, a dat un retweet unui reporter care a postat despre incident şi a spus că Biden este bine şi că s-a împiedicat de un sac cu nisip.

Joe Biden, cea mai în vârstă persoană care a ocupat Biroul Oval, candidează pentru realegere în 2024. Sondajele arată că americanii sunt îngrijoraţi de faptul că o persoană de peste 75 de ani ar putea deveni preşedinte. Principalul său adversar republican, Donald Trump, împlineşte 77 de ani luna aceasta. Medicii l-au declarat pe Biden sănătos şi apt pentru serviciu în urma unui examen fizic efectuat în februarie, menţionând că preşedintele nu bea alcool, nu fumează şi face exerciţii fizice „cel puţin” de cinci ori pe săptămână. Joe Biden a căzut şi în iunie anul trecut, în timp ce cobora de pe bicicletă, după ce şi-a prins un picior într-o clemă, dar nu a fost rănit.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *