miercuri, mai 28, 2025
14.6 C
București

Kelemen Hunor, convins că se va forma un guvern majoritar: Președintele trebuie să propună un premier, nu PSD

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a arătat convins că va fi constituit un guvern majoritar. Acesta a mai spus că, în cazul în care președintele Nicușor Dan îl va desemna pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, acesta va avea datoria de a crea o majoritate parlamentară.

„Președintele trebuie să propună un premier, nu PSD. Dacă președintele va încredința dlui Bolojan funcția, dl Bolojan va avea responsabilitatea de a crea majoritatea și eu cred că va reuși”, a spus acesta.

Referitor la reducerea deficitului bugetar, liderul UDMR a subliniat că este necesară o analiză a soluțiilor disponibile pentru creșterea veniturilor la buget, menționând ca opțiuni fie majorarea TVA, fie îmbunătățirea colectării fiscale.

El a explicat că, deși majorarea TVA este cea mai simplă soluție din perspectivă financiară, aceasta ar putea duce la scăderea consumului și la creșterea inflației, motiv pentru care consideră că nu este momentul potrivit pentru o astfel de măsură și că ar trebui analizată cea mai echilibrată variantă.

De asemenea, a precizat că nu susține nici impozitarea progresivă, întrucât România nu este pregătită pentru implementarea unui sistem de impozitare globală.

„Creșterea TVA e cea mai simplă variantă pentru orice finanțist (…) dar s-ar putea să oprească consumul și va crește inflația. Deci eu nu m-aș aventura în acest moment, trebuie văzut care e varianta cea mai chibzuită.Nu m-aș duce nici pe impozitare progresivă, pentru că România nu e pregătită, pentru că nu știi impozitul global”, a explicat el.

Liderul UDMR a mai afirmat că Programul „Anghel Saligny” trebuie menținut, argumentând că „ar fi o greșeală, înseamnă să renunți la investiții în infrastructură în orașe mici, la periferie”.

PSD nu va propune premier și nu va negocia ministere

În altă ordine de idei, deputatul PSD Mihai Fifor a declarat că partidul își va concentra eforturile exclusiv pe conturarea unei viziuni economice clare și pe promovarea unor principii solide, fără a avansa propuneri pentru funcția de premier sau a iniția negocieri privind portofolii ministeriale.

El a precizat că o eventuală decizie privind participarea la guvernare va fi luată doar după o analiză atentă a programului economic prezentat de președinte și de partidele parlamentare.

PSD a anunțat că nu va propune un candidat pentru funcția de premier și nu va iniția negocieri pentru ministere în cadrul consultărilor convocate de președintele României, Nicușor Dan, în vederea formării unui nou guvern. Deputatul Mihai Fifor a declarat, marți, că PSD va merge la Palatul Cotroceni cu un singur obiectiv: prezentarea unei viziuni economice clare și a unor principii considerate de partid ca fiind nenegociabile.

El a subliniat că social-democrații nu participă la consultări pentru a solicita funcții sau a împărți poziții în viitorul guvern.

George Dumitrescu
George Dumitrescu este un informatician care s-a transformat de peste un deceniu într-un jurnalist politic. El acoperă subiecte legate de viața partidelor din România. Absolvent al Politehnicii București, George nu s-a regăsit deloc în activitatea de programator pe care a încercat-o în primii ani de de după terminarea facultății. Cu toate acestea, mintea analitică îl ajută să disemineze mai bine informațiile despre oamenii politici din România.

Ultimele știri

Donald Trump l-a sunat pe Nicușor Dan / Ce au discutat cei doi

Președintele SUA Donald Trump l-a sunat pe Nicușor Dan,...

Salina Praid riscă să se prăbușească din cauza inundațiilor

Salina Praid riscă să se prăbușească în urma ploilor...

Orange România aduce tehnologia 5G în Delta Dunării

Prin proiectul 5G Connect Danube Delta, Orange România aduce,...

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Related Articles

Etichete Uzuale

spot_img