Klaus Iohannis, alba-neagra cu costurile deplasării din bani publici în Africa, cu o aeronavă de lux. Promite transparență, dar răspunsul e tot opac

Klaus Iohannis se declară gata să facă publice costurile turneului său din Africa, plătit din bani publici, după valul de indignare provocat de această deplasare considerată total neimportantă pentru România. Nu se vor știi însă detalii, pentru că, desigur, ține de „protecția informațiilor clasificate”, și până la urmă, nimic cu adevărat important nu a fost dat publicității.

Administraţia Prezidenţială a transmis, într-un răspuns oficial la o solicitare News.ro referitoare la costurile turneului oficial efectuat de şeful statului, recent, în Africa, că detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, transmite PsNews.ro.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu cazarea în turneu, Administraţia Prezidenţială a transmis că acestea sunt disponibile prin intermediul cadrului de transparenţă în materie de execuţie bugetară. Singura informaţie la care Biroul de Presă a răspuns a fost cea legată de componenţa delegaţiei oficiale a preşedintelui Klaus Iohannis. Aceasta în pofida faptului că solicitarea a fost adresată după ce Klaus Iohannis a spus, în timpul vizitei în Capul Verde, că va instrui Biroul de presă să dea o informare despre costurile turneului în Africa.

Agenţia News.ro a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, în bagza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să precizeze care au fost costurile turneului pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a efectuat în Africa, în perioada 14-23 noiembrie 2023.

Administraţia Prezidenţială a transmis într-un răspuns că ”deplasările delegaţiilor oficiale conduse de Preşedintele României se realizează în baza unor contracte de prestări servicii pentru executarea zborurilor speciale, încheiate în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea, pregătirea şi executarea zborurilor speciale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit cerinţelor stabilite prin Regulamentul anterior menţionat, informaţiile referitoare la organizarea şi desfăşurarea zborurilor speciale intră sub incidenţa legislaţiei naţionale din domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, context în care contractele pentru prestarea serviciilor de executare a zborurilor speciale sunt documente care conţin date şi informaţii clasificate, în integralitate. Pe cale de consecinţă, nicio informaţie din cuprinsul sau asociată acestora nu poate fi comunicată, fiind exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare”, arată Biroul de Presă al Administrației Prezidenţiale.

La întrebarea privind costurile defalcate privind transportul cu aeronava oficială, în turneul prezidenţial, Administraţia Prezidenţială a transmis că „detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, deoarece o parte consistentă dintre datele şi informaţiile solicitate de dumneavoastră sunt clasificate”.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Sondaj: Peste 60% dintre moldoveni susțin aderarea la Uniunea Europeană

Un nou studiu de opinie relevă că majoritatea covârșitoare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine