Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, referindu-se la scandalul legat de Canalul Bâstroe, că ucrainenii trebuie să fie sprijiniţi în acest moment, nu certaţi, iar discuţia trebuie făcută cu date certe, referitoare la lucrările care au efectiv loc.

Klaus Iohannis a avut prima reacţie oficială leagă de Canalul Bâstroe.
„Există o preocupare legitimă pentru Delta Dunării, însă nu trebuie să amestecăm îngrijorarea și măsurile concrete pentru prezervarea biodiversității cu diverse abordări politice de moment. Dați-mi voie să vă spun că pe acel canal se draghează de ani de zile. Evident că aceste chestiuni sunt limitate de înțelegeri internaționale și trebuie respectate de toate părțile. Pentru a ști ce se întâmplă acolo e nevoie să vorbim cu ucrainenii, doar că acest lucru nu s-a prea întâmplat. Am văut că la noi o serie întreagă de politicieni s-au inflamat fără să verifice ce se întâmplă acolo. Unii politicieni cred că au simțit o ocazie să se profileze un pic mai mult în spațiul public românesc, probabil în vederea alegerilor de anul viitor. Ucrainenii au solicitat să existe discuții al nivel de experți și cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului și pe alte paliere. Aceste discuții nu au avut loc, dar ai noștri, inflamați și hotărâți fac afirmații care nu au încă un fundament dovedit.

Klaus Iohannis: „Politicienii noștri, înainte să țină discursuri inflamate, să lase experții să vadă ce se întâmplă real acolo”

Ucrainenii afirmă că ei draghează pentru întreținere. Dacă este așa sau nu, e bine să se verifice, dar cred că este bine să se verifice împreună cu ei. Până la urmă e teritoriu național ucrainean. Cred că este foarte bine ca politicienii noștri, înainte să țină discursuri inflamate, să lase experții să vadă ce se întâmplă real acolo, dacă se respectă sau nu legislația intenațională, să se discute în bilateral, dar și cu Comisia Europeană pentru a lua măsurile care se impun. Nu cred că în acest moment este potrivit să atacăm ucrainenii pe baza unor date incerte. Ei acum nu au nevoie să fie certați, au nevoie de sprijin.

Nu mă înțelegeți greșit: nu vreau absolut deloc să se tolereze lucrări care pun în dificultate biodiversitatea Deltei Dunării, dar nici nu pot să cred că este bine să ne ambalam fără să știm concret despre ce vorbim aici. Cred că multe declarații care s-au făcut în ultimele zile sunt și nepotrivite, și neproductive. Invit pe toți cei care sunt preocupați să aștepte până când experții verifică, discută și vin cu un plan de măsuri. Cred că e abordarea corectă, care ne duce la rezultate. Și ucrainenii fac lucrări pentru că vor să iasă undeva cu marfa lor. Cred că e de înțeles. Dar și noi avem pretenții ca Delta Dunării să fie protejată și asta e de înțeles. Dar calea este ca de obicei calea diplomatică.

Ministerul Transporturilor știe despre lucrări din octombrie. Nu e nicio noutate. Ei ne-au anunțat că vor să folosească canalul Bâstroe pentru a-și exporta marfa. Noi le-am dat un acord provizoriu până lucrările se clarifică. Cei care au încercat să facă o mare problemă din asta nu cred că au înțeles miza acestei perioade și nici nu mi se pare că preocuparea pentru Deltă este preocuparea numărul 1 pentru ei.”

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *