sâmbătă, martie 14, 2026
5.7 C
București

Un român a dat pe gât o ladă de bere ca să scoată vaccinul afară. Povestea adevărată relatată de medicul Laura Ghibu.

Lada de bere pentru eliminarea vaccinului. Nu e glumă, un român a băut pur și simplu o ladă de bere în încercarea de a elimina din corp doza de vaccin pe care tocmai și-o făcuse. Bărbatul era antivaccinist, dar se vaccinase pentru a putea călători în străinătate. Povestea lui a fost făcută publică de medicul Laura Ghibu, stabilită în Suedia.

„Nu voia să-i bage ăia bețe în nas și să-i slăbească creierul”

Lada de bere pentru eliminarea vaccinului. Individul respectiv a spus că s-a vaccinat, deoarece trebuia să plece în străinătate și nu dorea „să-i bage ăia bețe în nas și să-i slăbească creierul”, a transmis medicul. Acesta a continuat spunând ca imediat s-a dus acasă și a băut o ladă de bere ca să elimine vaccinul.

„Azi am vorbit cu un pacient care era foarte împotriva vaccinului.

Știa pe de rost tot punctajul: control, moarte, experiment, virusul nu există, știți voi.

Azi mi-a spus că s-a vaccinat fiindcă trebuia să plece într-o delegație în străinătate și nu voia “să-i bage ăia bețe în nas și să-i slăbească creierul”.

Apoi mi-a spus că după vaccin s-a dus acasă și a băut o ladă de bere ca să “dea vaccinul afară”! Și că după aia s-a “simțit amețit” din cauza “drăciei ăleia”.

Am încercat să-i explic că vaccinul nu poate fi “dat afară cu bere” și că amețeala depinde cu cea mai mare probabilitate de cantitatea de alcool pe care o avea în sânge. Nu m-a crezut.

Oricum l-am felicitat pentru alegere”, a scris medicul Laura Ghibu.

Ultimele știri

Bolojan vs. profesori: unele măsuri „n-au fost populare”. Boicotul simulării la Evaluarea Națională a început

Premierul Ilie Bolojan a reacționat dur la anunțurile sindicatelor...

Afacerist cu dosar penal, sponsor pentru partidul lui Cioloș. Cocaina, bat-o vina

Partidul REPER, fondat de Dacian Cioloș, a primit finanțare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine