Oamenii lui Dominic Fritz, primarul de la Timișoara, sunt conectați la banii publici prin intermediari. O anchetă a jurnalistului Dragoș Boța arată că Sorin Șipoș, unul dintre useriștii importanți din Timiș și fostul șef de campanie al actualului edil, deține firma care a lucrat ca și subcontractor în cadrul proiectului pentru care managerul Spitalului Municipal, Daniel Malița, este vizat de un dosar penal.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, se declara scandalizat, la sfârșitul lunii trecute, de cazurile de corupție de la spitalul municipal, după ce DGA a ridicat nu mai puțin de șase medici acuzați că au luat bani de la bolnavii de cancer care trebuiau supuși unor intervenții medicale.
Dominic Fritz: Sunt siderat, înfuriat, este oribil că suferința pacienților este folosită pentru a primi bani și alte foloase personale. Este și o palmă pentru toți medicii de bună credință. Singura speranță pe care o am și raza de speranță e că astfel de fapte nu mai rămân nedescoperite.
Indignarea primarului Timișoarei, bine ambalată pentru alegători, s-a oprit aici, Fritz nespunând niciun cuvânt despre managerul Spitalului Municipal, Daniel Malița, care este vizat, încă de anul trecut, de un dosar penal pentru că ar fi dat contracte unei firme controlate de tatăl său.
Un consorțiu format din patru firme câștiga, anul trecut în iulie, o licitație pentru realizarea unui proiect de modernizare a instalațiilor electrice și a sistemelor de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu fonduri eurpene. Totul peste 6,9 milioane lei plus TVA. La patru luni după ce s-a semnat contractul, valoarea proiectului a ajuns, printr-un act additional, la peste 8,1 milioane lei plus TVA. Adică aproape un million de lei mai mult decât cea mai scumpă ofertă de la licitație.
Jurnaliștii de la Renașterea bănățeană au descoperit faptul că una dintre firmele din asocierea câștigătoare – Luna Starcons 22 SRL este controlată, în realitate, de tatăl managerului de la Spitalului Municipal Timișoara. Ioan Malița este fostul șef al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, pensionat în 2011, în timp ce era cercetat într-un dosar de corupție deschis al DNA. Pe lângă acest contract uriaș, firma a primit și alte contracte de la spital pentru instalații electrice, lucrări de îmbrăcare a podelelor sau reparații. Ulterior acestor dezvăluiri, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-au autosesizat și au deschis un dosar penal care-l vizează pe Daniel Malița pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, fosta infracțiune de conflict de interese.
Antena 3 CNN a descoperit că lanțul complicităților este mult mai larg. Una dintre firmele care a lucrat ca și subcontractor în cadrul proiectului a cărui valoare a fost umflată la patru luni de la semnare este și SC VLADAR SYS SRL. Firma este controlată de Sorin Șipoș, unul dintre useriștii importanți din Timiș. A fost șeful de campanie a lu Dominic Fritz, care a câștigat fotoliul de primar cu sloganul „Fără hoție la primărie”. Ulterior, Șipoș a condus USR Timișoara, iar acum este secretarul general al filialei județene.