miercuri, septembrie 9, 2026
29.5 C
București

Legea evaziunii fiscale, decisă de Curtea Constituțională. Scapă sau nu românii de închisoare dacă plătesc prejudiciul?!

Curtea Constituțională a României (CCR) va dezbate marți Legea privind evaziunea fiscală, care exonerează de închisoare pe românii care au provocat prejudicii de sub un milion de euro. Liderii Uniunii Salvați România (USR) au contestat această lege la CCR, însă pe 14 februarie judecătorii au amânat dezbaterea sesizării făcute de opoziție.

După ce judecătorii CCR vor lua o decizie în acest caz, legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Liderii USR au cerut ca judecătorii CCR să decidă dacă legea este constituțională. Ei susțin că această lege favorizează marii evazioniști din România și este dăunătoare pentru oamenii cinstiți din țară.

Potrivit noilor prevederi, un român care a cauzat un prejudiciu sub un milion de euro poate scăpa de închisoare și de dosar penal, dacă achită prejudiciul majorat cu 15%, la care se adaugă penalități și dobânzi. Proiectul de lege dezincriminează astfel evaziunea fiscală în aceste condiții, transmite B1TV.

Ce prevede legea

Conform proiectului de lege, dacă prejudiciul este plătit în întregime în termen de 30 de zile de la finalizarea verificărilor ANAF, fapta nu se pedepsește. Totodată, dacă prejudiciul este achitat până la primul termen de judecată, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate.

Proiectul de lege a fost adoptat rapid, fiind depus pe 18 decembrie și adoptat în Senat și Camera Deputaților pe 19 decembrie. După decizia CCR, aceasta urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Ultimele știri

Tribunalul București aprobă insolvența STB. „Doar așa putem evita falimentul orașului” spune Ciucu

Tribunalul București a admis cererea Societății de Transport București...

Lavrov acuză Occidentul de ingerințe electorale în România. Ce a spus de Călin Georgescu

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a criticat Occidentul...

Florin Manole explică zborul privat spre Mykonos. PNL cere clarificări suplimentare.

Deputatul PSD Florin Manole a justificat participarea sa la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine