Lovitură pentru ANAF: De ce va restitui suma uriașă de 435 milioane de lei către OMV Petrom

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat câștig de cauză companiei petroliere într-un litigiu de 12 ani privind TVA-ul unei tranzacții cu Petromservice din 2007

Grea lovitură pentru ANAF în instanță! OMV Petrom a obținut printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție restituirea a peste 435 milioane de lei din partea ANAF, sumă ce include TVA și taxe accesorii plătite în 2013 pentru o tranzacție din 2007 cu Petromservice. Procesul s-a derulat pe o perioadă de 12 ani, fiind inițiat în decembrie 2013.

Un litigiu de peste un deceniu

„Litigiul este legat de subiecte vechi, referitoare la tratamentele fiscale pentru anumite tranzacții care s-au întâmplat acum mulți ani, mai mult de 10 ani în urmă. Procesul legal a durat foarte mult și a fost finalizat de către instanță în T2 2025. Prin urmare, rezultatele au fost înregistrate în T2″, a declarat directoarea financiară a OMV Petrom, Alina Popa, conform B1TV.

Litigiul a început în decembrie 2013 și a vizat o preluare de active și personal de la compania Petromservice, deținută la acea vreme de Sorin Ovidiu Vântu și Liviu Luca, pentru suma de aproximativ 1,43 miliarde de lei.

În urma unei serii de decizii contradictorii ale ANAF privind aplicabilitatea TVA la această tranzacție, OMV Petrom a fost obligată în 2013 să plătească peste 435 milioane de lei, sumă pe care a contestat-o în justiție. În paralel, Petromservice a solicitat și primit rambursarea TVA, intrând ulterior în insolvență.

Traseul procesului prin instanțe

Procesul a fost suspendat timp de mai mulți ani, până la o decizie definitivă privind aplicarea TVA, pronunțată în noiembrie 2023. Ulterior, OMV Petrom a câștigat procesul în 2024 la Curtea de Apel București, iar în iunie 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia.

Decizia finală a instanței

Această lovitură pentru ANAF se traduce prin obligația să returneze companiei 435,6 milioane de lei, plus 150.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia este definitivă. Cum ANAF reprezintă statul, banii vin de la fiecare dintre noi, din taxele și impozitele care vor fi mărite, cel mai probabil, cu 70% din 2026.

În februarie 2008, Petromservice a emis facturile cu prețul integral al tranzacției, de 1.429.623.064,80 lei, din care TVA de 228.259.144,80 lei, pe care OMV Petrom le-a plătit integral, potrivit documentelor din dosar.

De asemenea, Petromservice a plătit la stat TVA-ul de 228,2 milioane lei. Înțelegerea cu Petromservice prevedea însă ca cele două companii să aștepte întâi o opinie de la ANAF privind tratamentul tranzacției, astfel că OMV Petrom nu și-a înregistrat TVA-ul plătit drept deductibil.

Încurcătura administrativă

ANAF a elaborat un proiect de soluție fiscală în care concluziona că tranzacția ar fi, de fapt, nepurtătoare de TVA. În consecință, Petromservice a recalificat unilateral tranzacția ca fiind fără TVA, a stornat facturile cu taxă și a emis unele noi fără TVA și a cerut statului rambursarea TVA-ului plătit, de 228,2 milioane lei, primind banii înapoi de la ANAF în august 2008. După care, în mai puțin de un an, a intrat în insolvență (martie 2009).

Șirul deciziilor contradictorii ale ANAF

Au urmat controale ale ANAF la ambele companii, după care Fiscul s-a răzgândit și a statuat în 2009 că, de fapt, tranzacția de transfer de activitate dintre OMV Petrom și Petromservice este purtătoare de TVA.

În consecință, s-a decis că Petromservice nu avea drept de rambursare și i s-a întocmit decizie de impunere de aproape 278 milioane lei (228.259.145 lei TVA, plus majorări de întârziere de 49.716.740 lei). ANAF figurează și acum cu această sumă în tabelul de creanțe al Petromservice, redenumită PSV Company și intrată între timp în faliment. La rândul său, tot în 2009, OMV Petrom și-a dedus TVA-ul plătit, de peste 228 milioane lei.

Noua schimbare de poziție

Însă în urma unui control din 2012, ANAF s-a răzgândit din nou și a spus că, de fapt, tranzacția este fără TVA, astfel că a emis decizie de impunere „prin care s-a negat dreptul de deducere al OMV Petrom privind TVA aferent tranzacției (și deci s-a stabilit obligația de a plăti suma dedusă (…) împreună cu toate accesoriile fiscale), cu argumentul că OMV Petrom nu deținea din perspectivă formală facturi valabile cu TVA emise de PSV Company”, conform documentelor citate.

Apărarea OMV Petrom

În replică, OMV Petrom a arătat că „respectivele facturi există în original la OMV Petrom, însă PSV Company a stornat unilateral aceste facturi cu TVA și a emis (cu încălcarea prevederilor tranzacției și ale legii fiscale) alte facturi, fără TVA, în vederea formulării în mod abuziv a cererii de returnare TVA de la bugetul de stat, căreia i s-a și dat curs”.

Cu toate acestea, OMV Petrom a plătit, în februarie 2013, ce scria în decizia de impunere a ANAF: suma totală de 435,4 milioane lei, din care 228,2 milioane lei TVA și restul dobânzi și majorări de întârziere acumulate în timp.

 

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Scandalul fondurilor UE în Polonia: Subvenții pentru cluburi de swingeri și iahturi zguduie coaliția lui Donald Tusk

O inițiativă de transparență menită să demonstreze buna gestionare...

Răspunsul lui Bolojan, întrebat ce ar face dacă PSD ar ieși de la guvernare

Ilie Bolojan a fost întrebat duminică la Antena 3...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine