Ludovic Orban nu se teme de Avocatul Poporului, care a anunțat că atacă la Curtea Constituțională cele 25 de ordonanțe. „Nu e treaba Guvernului să stea să facă filosofie despre constituționalitate”Ludovic Orban nu se teme de Avocatul Poporului, care a anunțat că atacă la Curtea Constituțională cele 25 de ordonanțe. „Nu e treaba Guvernului să stea să facă filosofie despre constituționalitate”
Ludovic Orban nu se teme de Avocatul Poporului, care a anunțat că atacă la Curtea Constituțională cele 25 de ordonanțe. „Nu e treaba Guvernului să stea să facă filosofie despre constituționalitate”

Ludovic Orban consideră că cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate de Guvern în ședință maraton „sunt fundamentale, indispensabile” românilor iar „Avocatul Poporului poate să zică ce vrea”. „Nu e treaba Guvernului să stea să facă filosofie despre constituționalitate, să facă gargară propagandistică” a spus prim-ministrul.

Ludovic Orban consideră că guvernul pe care îl conduce și-a împlinit misiunea de a rezolva probleme economice și sociale, chiar pe ultima sută de metri înainte de votul moțiunii de cenzură din Parlament. Numărul mare de 25 de ordonanțe de urgență date în noaptea de marți spre miercuri reprezintă un lucru pozitiv, pentru că generează „efecte favorabile pentru România și pentru români”, potrivit publicației Știri pe Surse.

„Avocatul Poporului poate să spună ce dorește. În ceea ce ne privește pe noi, ca Guvern, ne-am considerat obligați să adoptăm aceste acte normative, pentru că misiunea guvernului e să rezolve problemele României și problemele românilor, nu să stea să facă filosofie despre constituționalitate,să facă gargară propagandistică fără să cunoască conținutul actelor normative. Toate ordonanțele de urgență adoptate sunt ordonanțe de urgență fundamentale, indispensabile, care generează doar efecte favorabile pentru România și pentru români”, a spus premierul Ludovic Orban.

Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, consideră că adoptarea într-o singură ședință de Guvern a celor 25 de ordonanțe de urgență este o gravă abatere de la normele art. 115 din Constituție. Faptul nu este numai fără precedent, ci Guvernul s-a substituit practic Parlamentului, așa că instituția va ataca ordonanțele la Curtea Constituțională, a transmis Avocatul Poporului într-un comunicat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *