Mall-urile s-ar putea redeschide pe 15 iunie, dacă evoluția cazurilor de coronavirus va fi în continuare în scădere. Ministrul economiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit cu reprezentanții agenților economici marți, pentru a discuta posibilitatea redeschiderii centrelor comerciale la jumătatea acestei luni.

Redeschiderea mallurilor de la 15 iunie, va avea loc doar “dacă lucrurile merg bine”, a spus ministrul finanțelor, Virgil Popescu, potrivit PS News. Mall-urile s-ar putea redeschide astfel, la jumătatea acestei luni.

în cazul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire va scădea sau va fi constant mic, din 15 iunie se vor redeschide mall-urile. În schimb, cinematografele şi locurile de joacă din interior ar putea fi exceptate de la redeschidere, pentru moment.

Alături de premierul Ludovic Orban am avut astăzi o întâlnire cu membri ai Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România. Aceştia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuţiilor avute am stabilit, că în cazul în care situaţia epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”, a anunţat Virgil Popescu.

„Mi s-ar părea normal că dacă relaxăm, și lucrurile merg bine, să putem ca la finalul acestor două săptămâni, să deschidem magazinele mari. Eu sunt convins că la finalizarea acestor două săptămâni evaluarea va fi pozitivă. Dacă lucrurile merg bine vrem să aducem viața la normalitate mai repede”, spunea ministrul Virgil Popescu.

Terasele s-au redeschis de la primele minute ale zilei de luni, iar în Centrul Vechi a fost agitație mare.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *