Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi, în ședința de Guvern, desecretizarea banilor dați pentru renovarea vilei din Aviatorilor, în care ar urma să se mute Klaus Iohannis după terminarea mandatului.

În cadrul ședinței de Guvern de joi, Marcel Ciolacu i-a cerut secretarului general, Mircea Abrudean, ca în următoarea ședință să prezinte un document în baza căruia să se declanșeze procedurile de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RAPPS la Vila din Aviatorilor nr. 86.

Este vorba despre vila în care ar urma să se mute Klaus Iohannis, după încheierea mandatului de președinte.

Miercuri, la dezbaterea „Un președinte în fața națiunii”, moderată de Mihai Gâdea şi organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, premierul a declarat că va face această desecretizare.

„M-am uitat la emisiunea cu Nicolae Ciucă și am văzut că el a spus că nu are nicio problemă să desecretizeze ceea ce este legal, presupun cheltuielile pentru o casă, repartiția unei case nu sunt lucruri secret.

Mâine dimineață la ședința de guvern voi cere secretarului general pentru că dl. Ciucă a spus că nu are nicio problemă, ministrul Justiției trebuie să ne spună ce e ilegal și vom afla tot.

Prim-ministrul nu e Dumnezeu. RAPPS e în subordinea secretarului general al guvernului. Eu cu dl. Ciucă nu vorbesc, n-aveam cum să-l întreb dacă e de acord sau nu, dar a zis la dezbateri că e de acord, așa că eu declanșez întreaga procedură să vedem ce cheltuieli sunt acolo, unde e repartizată această casă, dacă e cu vreo destinație anume”, a spus Marcel Ciolacu.

Vila din Aviatorilor, confort pe 1.200 de metri pătrați

Lucrările la acest adevărat palat din inima Capitalei au fost accelerate cu două luni înainte ca șeful statului să plece de la Cotroceni, iar sumele investite se ridică la mai multe milioane de euro.

Potrivit Antena 3 CNN, Administrația Prezidențială a precizat că Iohannis încă nu a solicitat o locuință în care să se mute după ce nu va mai fi președinte. El trebuie să aștepte sfârșitul mandatului pentru a face o astfel de cerere, conform sursei citate.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *