Ciolacu a răbufnit răspunzând speculațiilor că-l sprijină pe Simion până-n turul doi: „Băi, ăsta au înnebunit! Ia să mă lase naiba în pace!”

Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a făcut aceste declarații la începutul ședinței de joi a Guvernului, fiind întrebat de jurnaliști de ce nu face publice argumentele Ucrainei și Republicii Moldova pentru interdicția impusă liderului AUR de a intra în aceste țări.

„Statul român nu are astfel de informații pentru că ar fi trebuit să aplice legea dacă este spion”

„Nu am voie să vă spun aceste motive. Sunt informații date de un alt stat. Am început demersurile să ne dea voie statul respectiv. Ce vă pot spune este ce nu este: nu este agent rus și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a declarat Ciolacu.

Premierul a spus că nu a primit direct aceste informații, ci prin intermediul Serviciului de Informații Externe, iar răspuns scris a fost primit doar din partea Ucrainei.

„Republica Moldova nu a transmis ceva scris. Au specificat că au prelungit interdicția”, a spus premierul.

Ciolacu a mai spus că i-a cerut directorului SIE să întrebe pe cale diplomatică serviciul omolog de informații din Ucraina dacă este posibil să fie publicat documentul privind interdicția lui George Simion de a intra în Ucraina.

„Nu e spion. Dacă știe seful Comisiei SRI, care e de control, nu e de spionaj, despre un coleg de-al lui parlamentar candidat la președinție că e spion, să ne pună la dispoziție. Eu nu am și din câte m-am informat nici statul român nu are astfel de informații pentru că ar fi trebuit să aplice legea dacă este spion”, a spus Ciolacu.

Premierul a declarat și miercuri că nu are informații conform cărora liderul AUR s-a întâlnit cu reprezentanți ai serviciilor secrete din alte state, el spunând că aceste date reies din documentele Ucrainei și Republicii Moldova, care i-au impus lui Simion interdicția de a intra în aceste țări: „Nu am primit detaliat că George Simion a avut întâlniri cu vreun spion rus. Ceea ce se întâmplă de fapt îl favorizează pe domnul Simion să meargă în turul II. S-a escaladat o acuză. Din informațiile pe care le am eu, această acuză nu se confirmă și va aduce un avantaj domnului Simion prin această escaladare și această acuză adusă de o echipă de campanie a PNL”.

Cu o zi în urmă, candidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, i-a cerut lui Marcel Ciolacu să publice „de urgență” documentele care motivează interdicția liderului AUR, George Simion, de a intra în Republica Moldova și Ucraina: „Comunicați public și imediat conținutul documentelor care motivează interzicerea lui George Simion în Ucraina și Republica Moldova. Românii trebuie să știe cu cine se întâlnesc la urne. Dacă le refuzați accesul la informațiile pe care le dețineți, vă faceți complice al „operațiunii speciale” Simion în Turul 2”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *