marcel ciolacu
marcel ciolacu

Președintele PSD Marcel Ciolacu a răspuns, joi, declarației lui Florin Cîțu care spunea că poate PSD ar trebui să stea în Opoziție dacă îi consideră pe liberali vinovați pentru criza energetică. Ciolacu le-a catalogat drept declarații politice și „fandoseli”.

„Haideți să depășim zona de declarații politice și de fandoseli. Românii așteaptă de la noi lucruri serioase. România se confruntă cu o criză energetică majoră. De declarații politice și de încercări de a duce discuțiile în altă zonă, mă lasă rece și nu mă interesează. Guvernul a început să livreze și pe termen scurt și pe termen mediu”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu pare să fi făcut un pas în spate în ceea ce privește nemulțumirea social democraților că Ordonanța de Urgență care prevede noile măsuri pentru criza facturilor nu se aplică și pe luna ianuarie.

„Noi aveam o lege care nu s-a aplicat corect. Pe lunile noiembrie și decembrie au fost emise aproape 4 milioane de facturi greșite. S-a dat o OUG care obligă să se emită alte facturi. Luna ianuarie e o zonă acoperită de fosta lege. S-a venit cu o părere juridică că este retroactiv și nu poate fi aplicată. Dacă s-ar fi introdus și luna ianuarie, atunci am fi riscat să rămânem descoperiți pe cele două luni. Nu suntem într-un vid legislativ pentru luna ianuarie. (…) Este un plafon mai mic pentru consum. Se încadrează aproape 70% dintre români”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a vorbit despre măsurile care sunt pregătite începând cu 1 aprilie.

„Marea provocare este ce vom face de la 1 aprilie. Am văzut ce a făcut Franța și a negociat cu Comisia Europeană chiar o depășire a celor 6 luni plus trei luni. Am avut discuții cu premierul să înceapă discuții cu Comisia Europeană. Sperăm să prindem o perioadă de un an de zile, să venim cu un preț reglementat cel puțin pentru zona casnică și să vedem cu ce venim la IMM-uri”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta spune că pentru veniturile „excepționale” ale companiilor din energie profitul trebuie supraimpozitat.

„Pe veniturile excepționale, în momentul în care speculezi și ai venituri excepționale e normal ca statul să vină să te suprataxeze și să acei bani să intre în aceste programe de IMM Invest. Sunt ferm convins că guvernul va veni cu soluții. Trebuie să se apuce de lucru pentru că să reglementezi un preț prin ANRE îți trebuie 2 luni de zile”, a spusMarcel Ciolacu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *