sâmbătă, iulie 19, 2025
24.4 C
București

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu: România susține dreptul Israelului la autoapărare

Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află astăzi, 5 septembrie 2024, într-o vizită de lucru în Statul Israel, însoțit de o delegație guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu,  ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, și deputatul Silviu Vexler. 

„Consolidarea cooperării cu premierul Benjamin Netanyahu și cu prietenii noștri israelieni. România și Guvernul României susțin dreptul Israelului la autoapărare și am exprimat îngrijorarea noastră cu privire la situația de securitate și pericolul escaladării regionale”, a transmis Marcel Ciolacu într-o postare pe X.

Premierul Marcel Ciolacu va avea cu acest prilej întrevederi cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, precum și cu ministrul pentru Afaceri Strategice al Statului Israel, Ron Dermer.

Agenda vizitei include, de asemenea, o întrevedere tête-à-tête a premierului Marcel Ciolacu cu președintele Statului Israel, Isaac Herzog, după care este programată o întrevedere în plen a delegației guvernamentale române cu oficiali ai statului israelian.

La rândul lor, miniștrii care îl însoțesc pe premierul Marcel Ciolacu vor avea întrevederi bilaterale cu omologii lor israelieni, respectiv, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Yisrael Katz, și ministrul israelian al Economiei și Industriei, Nir Barkat.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte

Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate,...

Cât costă un zbor prezidențial în mandatul lui Nicușor Dan față de mandatele lui Klaus Iohannis

Fostul președinte al României Klaus Iohannis nu apela la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine