Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit la Antena 3 CNN despre creşterea vârstei de pensionare.
„Eu am spus foarte, foarte clar de la început, încă de când erau zvonuri de cum se scria PNRR, acest PNRR scris pe ascuns, secretizat, nedezbătut cu partenerii sociali, cu societatea civilă.Nu au vrut să dezbată cu partidele din opoziţie, nu înţeleg nici asta pentru că şi partidele din opoziţie de la acea vreme reprezentau cetăţenii români. Dar n-au dezbătut nici cu societatea civilă, nici cu partenerii sociali, nimic, şi acum mă uit şi mi se pare halucinant ceea ce găsesc acolo pentru că mi-am pus mie de foarte multe ori întrebarea ‘au trimis la Bruxelles nişte lucruri aberante fără să ştie ce trimit sau au trimis cu bună credinţă, urându-i pur şi simplu pe cetăţenii români?'”, a spus Marius Budăi, duminică, la Antena 3 CNN.
„Noi nu trăim nici în Germania, nici în Franţa, nici în Spania. Speranţa de viaţă a noastră, a cetăţenilor români, nu este nici pe aproape de speranţa cetăţenilor din ţările de vest. Eu cred că s-a pus foarte clar caru’ înaintea boilor, pentru că nu putem sub nicio formă să acceptăm o asemenea cerere”, a mai spus ministrul Muncii.
Egalizarea vârstei de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii este un lucru asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Legea intrată în vigoare în 2010 spune că vârsta de pensionare pentru femei trebuie să ajungă la 63 de ani până în 2030. În prezent vârsta de pensionare este de 62 de ani.
Însă în Planul Național de Redresare și Reziliență guvernanții și-au asumat egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, la 65 de ani, până în anul 2035.
De asemenea, potrivit PNRR, românii vor fi încurajați să muncească până la 70 de ani.