Primarul din Iași, Mihai Chirica, a spus că va candida pentru un nou mandat din partea PNL. Edilul independent a făcut anunțul în urmă cu câteva zile, dar prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan l-a contrazis. El a spus că că nu există încă o decizie privind candidatura lui Mihai Chirica din partea PNL la Primăria Iaşi şi că va exista un vot în Biroul Permanent Naţional al partidului pe această temă.
Rareș Bogdan s-a declarat îngrijorat de dezvăluirile cu „potenţial de explozie“ despre Chirica, referindu-se la articolele apărute în presa locală despre implicarea lui Mihai Chirica în diferite scandaluri imobiliare din Iași.
„Aseară (joi seară – n.r.) am stat cu Ludovic Orban două ore în biroul său de la Guvern. Deci, decizia în ceea ce-l priveşte pe domnul Chirica nu este luată, va fi o decizie colectivă, va fi un vot în BPN unde, dacă domnul Chirica în urma sondajelor de opinie stă foarte bine şi colegii mei vor prezenta argumente pro şi contra intrării domniei sale în partid, cu siguranţă va exista un vot, un vot care-l va putea aduce pe domnul Chirica în partid, dacă îşi exprimă şi dorinţa de a veni, sau îl va respinge chiar dacă domnia sa stă bine în sondaje. Deci cred că ne grăbim în momentul în care vorbim despre candidatul la Primăria Iaşi, Chirica”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, într-o intervenție la Radio Iași.
Rareş Bogdan a mai spus că edilul Iaşiului a fost primul om din PSD care a avut curajul să se delimiteze în 2017 de conducerea partidului şi că acest lucru a creat la momentul respectiv un adevărat cutremur în PSD.
Totodată, Rareş Bogdan a amintit şi că Mihai Chirica l-a susţinut pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale.
Rareș Bogdan a adăugat că Iaşiul şi Constanţa sunt obiective importante de câștigat la alegerile locale pentru PNL şi că partidul va susţine cea mai bună soluţie pentru a „înfige steagul“ în cele două primării.
„Interesul PNL este ca alături de Cluj, Oradea, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Deva şi Timişoara, Arad să avem câştigat şi municipiul Iaşi şi municipiul Constanţa. Sunt două dintre bornele noastre pentru aceste alegeri locale. Vom face tot ce ne stă în putinţă, vom susţine cea mai bună soluţie pentru ca PNL să înfigă steagul la Primăria din Iaşi şi la Primăria din Constanţa. Sunt două puncte nodale, două pariuri pentru noi“, consideră Rareş Bogdan.