Fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE), Mihai Răzvan Ungureanu, a comentat marți afirmațiile potrivit cărora Călin Georgescu ar primi informații de la foști rezerviști din servicii. Ungureanu a subliniat că, deși această posibilitate există, multe dintre informațiile vehiculate sunt „de fapt maculatură”.

„Există un fel de sensibilitate a unora dintre rezerviști, iar Călin Georgescu este înconjurat de astfel de persoane, de a oferi informații în măsura în care le recunosc sau le pot interpreta. Multe dintre ele sunt de fapt maculatură. Mă îndoiesc, și aș putea paria pe acest lucru, că există vreo informație clasificată actuală care ar putea fi transmisă unui cetățean român fără drept de acces la ea”, a explicat Mihai Răzvan Ungureanu conform B1TV.

„Practică electorală obișnuită”

Fostul șef SIE a remarcat că astfel de situații nu sunt neobișnuite în context electoral:

„Practicile electorale precedente ne arată că în jurul candidaților cu oarecare șanse se strâng asemenea persoane, ‘băgători de seamă’, care încearcă să-și reconstruiască destinul pe lângă un candidat cotat cu șanse. Doar-doar vor fi și ei, la un moment dat, plasați într-o orbită convenabilă.”

Când a fost întrebat de ce în jurul lui Călin Georgescu gravitează foști rezerviști, Ungureanu a răspuns că este posibil ca aceștia să vadă în Georgescu o oportunitate personală, dar a subliniat că: „Felul în care domnia sa se raportează la realitate este cel puțin dubios. Nu dau neapărat crezare unor asemenea afirmații, poate se umflă în pene.”

Rezerviștii și informațiile clasificate

Ungureanu a mai precizat că este foarte puțin probabil ca informații clasificate actuale să fie accesibile sau transmise unui cetățean român fără drept de acces, adăugând că astfel de „senzaționalisme” sunt mai degrabă rezultatul unor interpretări greșite sau al unor tentative de a impresiona publicul.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *