Mii de euro pe lună pentru noul vicepremier al României, Oana Gheorghiu. Ce salariu a încasat ca șefă a ONG-ului care construia spitale

Oana Clara Gheorghiu și Carmen Mihaela Uscatu sunt două dintre cele mai apreciate membre ale societății civile din România, fiind cele două fondatoare al Asociației Dăruiește Viață, care a construit un spital pentru copii exclusiv din donații și sponsorizări private, scrie Gandul.

Oana Gheorghiu este vicepreședintă a Dăruiește Viață, iar Carmen Uscatu este președinta acestei organizații care a finalizat anul trecut lucrările și dotarea acestui spital din curtea spitalului de copii Marie Curie. Spitalul construit de Dăruiește Viață a fost donat statului român și acum face parte, și el, din cadrul spitalului Marie Curie. Valoarea acestui spital a fost de aproximativ 48 de milioane de euro, dintre care 40 de milioane au costat lucrările de construcție, iar 8 milioane au costat dotările.

Ceea ce a reușit Asociația Dăruiește Viață, condusă de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a fost o performanță deosebită, aplaudată de toată lumea.

Nominalizarea doamnei Gheorghiu pentru postul de vicepremier lăsat liber de Dragoș Anastasiu, după ce s-a aflat că a avut rol de corupător -denunțător într-un caz de dare și luare de mită, este o decizie înțeleaptă a premierului Ilie Bolojan, cel puțin din punct de vedere al capacităților manageriale, de strângere de fonduri și de PR pe care le stăpânește vicepreședinta Dăruiește Viață.

Dincolo de aceste capacități, Oana Gheorghiu mai are un avantaj: nu poate critica salariile mari, mai ales ale celor care sunt plătiți din contribuțiile cetățenilor, pentru că ea însăși vine dintr-o poziție managerială bine plătită, sursa veniturilor sale fiind tot banii de la cetățeni, primiți de Dăruiește Viață sub formă de donații, sponsorizări sau redirecționării ale impozitului pe venit.

În anul 2024, Oana Gheorghiu a câștigat, în calitate de vicepreședintă a Asociației Dăruiește Viață, un salariu anual de 264.863 de lei net, echivalentul unui salariu net lunar de 22.071 de lei.

Salariul câștigat de către doamna Gheorghiu apare în declarația de avere depusă de către aceasta, conform legii, atunci când a devenit membră a Colegiului Director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, ca reprezentantă a Președinției României, fiind numită în această funcție de către președintele interimar Ilie Bolojan, prin unul dintre ultimele decrete semnate înainte de a părăsi funcția.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Trump minimizează reducerea trupelor americane din România: „Nu este foarte importantă”

Președintele american Donald Trump a reacționat joi, de la...

Piedone știe cine va câștiga Primăria Capitalei! Candidatura Ancăi Alexandrescu anulează șansele lui Drulă și Ciucă

Cristian Popescu Piedone și-a nuanțat poziția pentru alegerile parțiale...

Diana Șoșoacă s-a întors din China cu un mesaj: „Mi-au spus, sperăm să devii președintele României în cel mai scurt timp”

Europarlamentarul Diana Șoșoacă (SOS România) a revenit dintr-un turneu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine