Majorarea pensiilor va avea loc, spune Ministrul Muncii Marius Budăi
Majorarea pensiilor va avea loc, spune Ministrul Muncii Marius Budăi

Ministerul Muncii anunță, printr-un proiect de Ordonanță, majorări salariale pentru sectorul bugetar, începând din luna august. De aceste creșteri vor beneficia şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică, potrivit proiectului de OUG publicat pe site-ul ministerului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul ministerului.

„La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi: acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021; acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

De asemenea, proiectul mai prevede majorări salariale acordate prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv acordarea, începând cu luna august 2022, a salariilor de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

„Personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”, se menţionează în Nota de fundamentare.

Prin proiect se mai propune acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a personalului din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi a serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalului din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

„Aplicarea prevederilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, cu respectarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021”, se precizează în Nota de Fundamentare.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *