Ministrul Justiţiei, despre eliminarea prescripţiei pentru corupţie: „Ar putea fi un cec în alb. Prescripţia este sancţiunea aplicată statului însuşi”

Radu Marinescu avertizează că, fără termen de prescripţie, organele judiciare ar putea finaliza dosare „în 20 sau 30 de ani”, ceea ce contravine principiului celerităţii procesului penal.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă că ideea potrivit căreia pentru faptele de corupţie ar trebui să nu mai existe prescriere „este o temă de discutat din punct de vedere juridic”, însă pune sub semnul întrebării eficacitatea unei astfel de prevederi, atrăgând atenţia asupra faptului că „dacă înlăturăm prescripţia, asta poate să fie un cec în alb pentru un organ judiciar care, considerând că nu mai există un termen în care trebuie să-şi facă treaba, o poate face şi în 20 sau în 30 de ani”.

O temă de discutat din punct de vedere juridic

„Este o temă de discutat din punct de vedere juridic”, spune ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, despre ideea ca faptele de corupţie să nu mai aibă termen de prescriere, arată Hotnews.

Aplicabilitate doar pentru viitor

„O astfel de lege, dacă ipotetic ar fi adoptată, practic ar opera numai pentru viitor. Dacă am adopta-o de mâine, ea se va referi numai la faptele care sunt săvârşite după intrarea sa în vigoare, ceea ce înseamnă că toate celelalte fapte săvârşite până în ziua de mâine vor sta sub rigoarea legilor anterioare, adică vor fi în aceeaşi ecuaţie de aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale. Care ar fi eficacitatea unei astfel de demers? Este un semn de întrebare”, a adăugat Radu Marinescu, duminică seară.

Problema prescripţiei, deja „corectată” în 2022

Acesta aminteşte că în anul 2022 problema prescripţiei a fost „corectată” prin Ordonanţa 71. „Care ar mai fi eficacitatea unei astfel de iniţiative, din moment ce deja am aşezat chestiunea prescripţiei speciale şi prescripţiei generale, pe nişte temeiuri corecte, printr-o măsură legislativă adoptată în 2022?”.

„Prescripţia este sancţiunea care se aplică organelor judiciare şi statului însuşi”

„Însă îmi permit să vă mai întreb o chestiune. Procesul penal şi orice proces în sine trebuie să se desfăşoare cu celeritate. Ce înseamnă celeritate? Obligaţia organului judiciar să fie activ, să se implice, să urmărească. (…) Dar aş vrea să vă spun un lucru pe care eu îl cred cu tărie după 30 de ani de experienţă juridică: eficacitatea dreptului se constată prin exercitarea atribuţiilor de către organele judiciare cu promptitudine şi cu corectitudine“, a argumentat ministrul.

Riscul unui „cec în alb”

„Pentru că dacă înlăturăm prescripţia, asta poate să fie un cec în alb pentru un organ judiciar, iarăşi un exerciţiu ipotetic, care considerând că nu mai există un termen în care trebuie să-şi facă treaba, o poate face şi în 20 sau în 30 de ani. Este contrar celerităţii. Prescripţia este acea sancţiune care se aplică organelor judiciare şi statului însuşi, că nu este capabil să tragă la răspundere penală o persoană într-un interval de timp foarte generos. Păi să fim capabili să facem acest lucru cu toţii. E foarte important să aplicăm legea procuror, judecător, organ de poliţie judiciară cu celeritate, promptitudine, egală cu toată lumea”, a conchis ministrul Justiţiei.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Fost consilier prezidențial, verdict dur pentru Nicușor Dan: „Discurs prea patetic”

Fostul consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, Iulian...

Barometrul INSCOP: Generațiile românești, divizate politic între AUR și PSD

Intențiile de vot ale românilor arată o diferență clară...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine