Mobilizare de forțe în fața CCR, unde se va decide dacă Georgescu poate candida. 25 de dube ale Jandarmeriei asigură ordinea

Este o adevărată mobilizare a forțelor de ordine pe Calea 13 septembrie din București, în fața sediului CCR unde judecătorii urmează să decidă soarta lui Călin Georgescu la alegeri.

Jandarmii sunt pregătiți să intervină în orice moment în cazul în care situația ar putea degenera.

La ora 14.00, aproximativ 25 de dube de jandarmi erau aliniate în fața Curții Constituționale.

Încă de la primele ore ale dimineții, acolo au venit mai mulți protestatari nemulțumiți de decizia Biroului Electoral Central de a invalida candidatura la prezidențiale a lui Călin Georgescu.

Acesta a contestat decizia BEC, iar o hotărâre finală va lua CCR marți, într-o ședință care va începe la ora 17:00.

Proteste în fața CCR au fost și luni. Jandarmii i-au rugat pe protestatari să nu dea curs instigărilor la violență.

Totuși, în urma protestului de luni seară s-au întocmit două sesizări penale pentru port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, dar și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. De asemenea, jandarmii au dat șapte amenzi în valoare de 4.800 de lei.

Biroul Electoral Central a respins, duminică, dosarul de candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Au fost 10 voturi pentru respingerea candidaturii și 4 voturi împotrivă. În fața sediului BEC susţinătorii lui Călin Georgescu au aruncat cu sticle incendiare, cu pietre, au provocat un incendiu. Cel puțin 13 jandarmi au fost răniți de protestatarii violenți.

Ultimele știri

Proiect de lege USR pentru antreprenorii afectați de creșterea TVA. Le dă un răgaz de trei zile

Creșterea TVA din pachetul fiscal al Guvernului Bolojan a...

Hidroelectrica se asociază cu francezii pentru construirea hidrocentralei de la Tarnița. În 2010 ar fi costat un miliard de euro

Proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, conceput în perioada comunistă, se relansează...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine