Moțiunea de cenzură nu mai este un pericol pentru Guvernul Orban
Moțiunea de cenzură nu mai este un pericol pentru Guvernul Orban

Moțiunea de cenzură nu mai este un pericol pentru Guvernul Orban. Moțiunea de cenzură nu a fost votată din lipsa cvorumului, astfel că după două convocări, Marcel Ciolacu nu a avut încotro și a închis ședința. Prin urmare, acesta nu se va mai vota în această sesiune extraordinară a Parlamentului.

Absenteismul major al parlamentarilor a dus la suspendarea ședinței Parlamentului, luni la prânz. Din 233 de parlamentari necesaro pentru ca ședința să poată avea loc, din punct de vedere legal, nu erau decât 170. Marcel Ciolacu a dat pauză, iar negocierile pentru aducerea colegilor din PSD să voteze au continuat.
Fără succes însă, pentru că la reluarea ședinței la 15.30, nici atunci nu s-a întrunit cvorumul. Au fost prezenți în sală 226 de senatori și deputați.

„Am procedat la verificarea întrunirii cvorumului legal în vederea exprimării votului asupra ordinii de zi și a sesiunii extraordinare, acesta fiind de 226. Întrucât am constatat inexistența cvorumului nu am putut proceda la supunerea la vot a sesiunii extraordinare. Vă mulțumesc, declar ședința închisă”, a spus președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Va cere excluderea parlamentarilor care au lipsit

După ce a părăsit sala de ședință. Marcel Ciolacu a precizat că va cere excluderea parlamentarilor PSD care au absentat, iar dacă moțiunea s-ar fi votat, ar fi trecut.
Liderul PSD nu are răspunsuri despre acțiunile viitoare ale PSD, variantele fiind depunerea unei noi moțiuni de cenzură, având în vedere că începe sesiunea ordinară, sau vor încerca din nou să o voteze pe aceasta.

„PSD nu are 233 de voturi. Am incercat să creăm o majoritate. Nu s-a făcut cvorumul. Nu s-a votat moțiunea. Categoric, vom lua o decizie politică și vom anunța. În două zile vom avea un comitet politic național. Sunt discuții pentru că s-a intrat într-o sesiune ordinară. Avem dreptul de a depune o moțiune sau de a vota această moțiune”, a declarat Ciolacu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *