Curtea Constituțională a României a publicat, miercuri, motivarea deciziei prin care declarațiile de avere sunt trecute la secret. Acestea vor fi depuse doar la Agenția Națională de Integritate și nu vor mai fi publice. De asemenea, cei care completează declarațiile de avere nu vor mai fi obligați să treacă veniturile soțului/soției sau copiilor.
Printre argumentele pe care Curtea le prezintă în motivare se numără pericolul Inteligenței Artificiale.
„Textul Constituției se opune unei prelucrări în masă a datelor cu caracter personal prin publicarea declarațiilor de avere cu consecința expunerii persoanei unei nejustificate atenții publice.Curtea subliniază că dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială face posibilă crearea unor modele și tipare comportamentale personalizate în raport cu fiecare declarant în parte, ceea ce, coroborat cu abundența informațiilor private devoalate, prin efectul legii, în spațiul public, prezintă un risc în sensul desconsiderării demnității umane și a individualității persoanei, fragilizând până la anulare protecția constituțională de care aceasta trebuie să se bucure în privința vieții sale private”, se arată în motivarea Curții.
Potrivit judecătorilor CCR, publicarea declarațiilor de avere „relevă o expunere și o diseminare în masă a datelor cu caracter personal pentru un număr considerabil de cetățeni, creând o vulnerabilitate din perspectiva protecției dreptului la viață privată al acestora”.
„Livrarea unei asemenea cantități excesive și în masă de date cu caracter personal în spațiul public, pe internet, estomparea scopului urmărit inițial prin provocarea unei forme de curiozitate publică și de lecturare a acestor declarații, expunerea declarantului unei atenții publice nerezonabile, precum și stocarea datelor și declarațiilor de avere pe un interval de timp extensiv pe internet demonstrează cu prisosință că echilibrul care trebuie să caracterizeze relația dintre cele două drepturi fundamentale antereferite este afectat. Toate acestea relevă o expunere și o diseminare în masă a datelor cu caracter personal pentru un număr considerabil de cetățeni, creând o vulnerabilitate din perspectiva protecției dreptului la viață privată al acestora. Practic, o bază de date cuprinzând informații sensibile ale cetățenilor este disponibilă oricând, oriunde și oricui, ceea ce echivalează cu înlăturarea de plano a garanției constituționale a protecției datelor cu caracter personal, element intrinsec al substanței dreptului la viață privată al persoanei”, se arată în decizia CCR.
In contextul mai sus arătat fiind justificat să primeze obligația constituțională a autorităților statale de a nu aduce atingere vieții private”, se mai arată în motivarea Curții.
Potrivit motivării, trei judecători ai CCR, Iulia Scântei, Livia Stanciu și Mihaela Ciochină au avut opinii separate. Decizia a fost luată de CCR cu majoritate, 6 judecători din 9 fiind de acord cu secretizarea declarațiilor de avere.