Munca de acasă s-ar putea prelungi în Franța pentru încă un an, dar nu din cauza pandemiei. După ce companiile au descoperit că e mult mai rentabil ca angajații să lucreze de acasă, acum vor să aplice măsura în contextul crizei energetice, pentru a nu mai fi nevoite să încălzească și să lumineze hale întregi de birouri.
Un grup de lucru al guvernului francez intenționează să ia în considerare inițiativa propusă de Ministerului Muncii, care optează pentru prelungirile intervalului în care să se lucreze de acasă, din dorința de a economisi energie electrică, transmite B1TV.
Programul prin care francezii să lucreze de acasă să se extindă până în anul 2023, spun responsabilii guvernamentali, iar în raport este notat că o dată cu implementarea acestei idei se „va contribui la reducerea consumului de energie în contextul crizei actuale”, considerând că în munca de la distanță „afacerile vor putea folosi mai puțină energie electrică pentru a încălzi și a ilumina clădirile”, mai scrie sursa citată.
Aceasta reprezintă una dintre măsurile propuse de grupul de lucru guvernamental și ar putea fi adoptată odată cu începerea sezonului rece.
Eric Cheve, vicepreședintele Confederației Franceze a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, este de părere că antreprenorii „ar fi dispuși să ia în considerare proiectul dacă li s-ar acorda dreptul de vot”.
Sindicatele văd această propunere cu mai mult scepticism, angajații nefiind dispuși să lucreze de acasă fără a primi în schimb o sumă de bani aferentă cheltuielilor pe care le-ar face pe energie.