Nicuşor Dan a vorbit cu un grup de protestatari la Londra despre alegerile anulate

Nicuşor Dan a stat de vorbă, marţi seară, cu un grup de protestatari, la Londra. Preşedintele, care a plecat din Finalnda direct în Marea Britanie, s-a oprit să vorbească cu cei prezenţi. Întrebat despre când vor primi românii un răspuns în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, Nicuşor Dan le-a transmis românilor că, “în parte, răspunsul a venit”, subliniind că  “cea mai mare parte din răpsuns este că noi avem o campanie de manipulare-dezinformare a Rusiei de 10 ani”.

Întrebat “ce s-a întâmplat cu turul doi” al alegerilor prezidenţiale de anul trecut şi când vor primi românii un răspuns concret, Preşedintele a spus că “în parte, răspunsul a venit”.

“În parte, el a venit, în sensul că a fost un raport al Parchetului, care a spus că în campania electorală au fost patru firme de comunicare rusești. A doua parte din răspuns este: am avut un candidat care a declarat zero cheltuieli și am avut cheltuieli dovedite pentru el dar, cea mai mare parte din răspuns este că noi avem o campanie de manipulare-dezinformare a Rusiei de 10 ani”, le-a mai transmis Nicuşor Dan oamenilor.

Potrivit agendei, maine se va întâlni cu reprezentanţi români ai mediului de afaceri din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord iar apoi cu reprezentanţi ai companiilor britanice.

Președintele s-a aflat luni în Finlanda, unde s-a întâlnit și cu reprezentanții comunității de români din Helsinki. La Ambasada României din Finlanda, șeful statului le-a mulțumit românilor care au venit să-l cunoască pentru că reprezintă țara noastră și i-a asigurat de deschiderea și optimismul său în ceea ce privește viitorul României.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ludovic Orban acuză o decizie „halucinantă” a ÎCCJ, în plin val de proteste

Fostul consilier prezidențial spune că Justiția sfidează societatea românească...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine