marți, martie 24, 2026
14.4 C
București

Nicuşor Dan, prima reacție după întâlnirea premierului cu afaceristul Fănel Bogos

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, întrebat despre întâlnirea de la Palatul Victoria a premierului Ilie Bolojan cu afaceristul Fănel Bogos, care a venit însoțit de liderul PNL Vaslui Mihai Barbu, că nu crede că premierul a depășit „limita de principialitate”.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, vineri, cum comentează cazul de corupţie de la Vaslui şi dacă acesta ştirbeşte autoritatea Guvernului şi a premierului, în contextul luptei împotriva corupţiei şi dacă Ilie Bolojan a dat toate explicaţiile necesare în acest caz.

Președintele a spus că va avea o conferinţă de presă săptămâna viitoare şi că este convins că va primi aceeaşi întrebare şi atunci. Cu toate astea, președintele a dat un răspuns scurt.

„Este normală interacţiunea între oameni politici şi oameni de afaceri. Acum, ce înseamnă interacţiune? Ce se discută acolo, bineînţeles că nu trebuie ca o limită de principialitate să fie depăşită. Şi eu n-am văzut ca domnul Bolojan să fi depăşit această limită de principialitate. Ăsta e răspunsul meu”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, citat de News.ro.

Scandalul penal care lovește PNL

Considerat unul dintre principalii jucători de pe piața avicolă din România, Fănel Bogos a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie că „a apelat la rețele de influență” pentru a schimba conducerea DSVSA Vaslui.

Stenogramele din dosarul DNA susţin însă că Bogos ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru a obţine audienţa, al cărui scop ar fi fost schimbarea conducerii instituției de control sanitar-veterinar din Vaslui şi protecţia unei afaceri importante în domeniul avicol.

Potrivit procurorilor, intermediarul întâlnirii a fost Mihai Barbu, plasat joi sub control judiciar şi cu interdicția de a fi șef filială județeană de partid, adică funcția pe care o avea atunci când a discutat cu Fănel Bogos. Până acum, PNL nu a transmis niciun mesaj.

Ultimele știri

Care ar putea fi efectele limitării marjelor la carburanți. Experți: Plafonarea crește riscul de penurie și reduce oferta

Guvernul intenționează să plafoneze marjele comerciale la carburanți printr-o...

Donald Trump le cere republicanilor să lucreze de Paște pentru a adopta o lege privind votul: „Faceți asta pentru Isus”

Președintele Donald Trump a cerut republicanilor din Congres să...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine