Nicușor Dan spune că „a umblat cu colindul 2 zile” de Crăciun: „Am primit mănuși și șosete”. De Revelion, n-a dormit până la 3 dimineața și nu și-a mai revenit 6 zile

Nicuşor Dan participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai „Coaliţiei de Voinţă” de la Palatul Elysee. Președintele a plecat spre capitala Franţei cu un avion militar Spartan, unde a stat de vorbă cu jurnaliştii în uşa avionului. Dan a spus că nu este normal să fie deconectat așa de mult de ceea ce se întâmplă în România, având în vedere că în Spartan nu există comunicație.

Președintele a precizat că se simte nevoia unei aeronave prezidenţiale, însă contextul socio-economic din România nu permite o astfel de achiziţie. Pentru deplasările mai lungi, președintele spune că Administraţia Prezidenţială va închiria un avion.

„De la caz la caz. Știți că urma să mergem în Columbia și atunci urma să închiriem un avion, pentru că acesta nu poate ajunge până acolo. Depinde de caz acum. Dacă e o locație comercială, cum e Washington sau New York, atunci e simplu. Dacă nu, de la caz la caz”, a spus Nicuşor Dan.

Ceea ce nu i se pare totuși normal, este „deconectarea de la realitățile din România”, având în vedere că în avionul militar Spartan nu există comunicații. Dan spune că s-a obișnuit să călătorească cu avioane militare, de aici și „explicația pentru reducerea de 30 de milioane de care vorbeam”, referindu-se la anunțul său de luni despre economiile făcute la Administrația Prezidențială.

Ce a făcut Nicușor Dan de Crăciun

Preşedintele a declarat că de Crăciun a mers cu colindul alături de copii, iar Moş Crăciun i-a adus „mănuşi şi şosete”.

„Părinții mei, unul este din Făgăraș, mama din Ilen, care e la 10 km, și am fost cu colinda și într-o parte și în alta vreo două zile, inclusiv Moș Crăciun a venit tot acolo, ne-a prins la una din locații și după asta am fost undeva la munte”, spune președintele.

Dan a menționat și care este mâncarea sa preferată de sărbători – fasole cu ciolan.

Cum a petrecut președintele Revelionul

În noaptea de Revelion, preşedintele a petrecut până la 3 dimineaţa.

„Asta mi-a perturbat somnul până în ziua de azi. Am fost mai mulţi părinţi şi copii, iar copiii trăgeau de noi să mai stăm”, a declarat Nicuşor Dan.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Nicușor Dan spune că a citit în avion spre Paris materialele pe care se bazează raportul pe anularea alegerilor din 2024

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat cu privire la prezentarea raportului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine