Președintele ales Nicușor Dan s-a declarat joi seara favorabil eliminării subvențiilor acordate partidelor politice, în contextul creșterii deficitului bugetar și al dezbaterilor publice privind reducerea cheltuielilor de stat.
“Eu sunt pentru și pentru a discuta unde pot să meargă banii ăștia, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo,” a declarat Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă, referindu-se la subvențiile pentru partide.
Președintele ales a explicat că, deși aceste fonduri reprezintă o sumă importantă, ele nu constituie principala problemă a bugetului național în contextul actualei crize financiare.
“Noi vorbim de 30 de miliarde de lei și sumele despre care spuneți dumneavoastră sunt de câteva zeci de milioane. Sunt și ăștia niște bani, dar trebuie să ne uităm la cei 30 de miliarde” a explicat președintele ales.
Această declarație vine în momentul în care România se confruntă cu o gaură bugetară semnificativă, iar în spațiul public se intensifică dezbaterile privind necesitatea reducerii cheltuielilor publice pentru echilibrarea finanțelor de stat.