Nicușor Dan va fi investit vineri „foarte probabil” în funcția de primar al Capitalei. Tribunalul București a validat luni alegerea sa în funcția de primar al Bucureștiului. Noul primar și-a anunțat și prioritățile pentru primele zile în fotoliul de primar.
„Foarte probabil vineri voi fi învestit primar general. Alegerile s-au terminat de două săptămâni, am început să îmi pregătesc primele zile pentru primărie. O să fie nişte probleme grele – o să fie problema financiară, o să fie coronavirusul, problema termoficării – astea cele urgente şi mai sunt multe altele”, a declarat Nicuşor Dan, luni seară, la B1TV.
Nicușor Dan va fi investit vineri. Tribunalul Bucureşti l-a validat, luni, pe Nicuşor Dan, constatând că s-au îndeplinit cerințele legle pentru investirea în funcţia de primar general al Capitalei.
„Validează mandatul de primar general al municipiului Bucureşti ales la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de 27 septembrie 2020 în persoana domnului Dan Nicuşor Daniel. Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al municipiului Bucureşti cu obligaţia aducerii la cunoştinţa publică prin afişare la sediul unităţii administrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel pentru cei interesaţi în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţa publică, cererea de apel urmând a fi depusă la tribunal”, se arată în decizia tribunalului.
Îm București, au fost înregistrate 660.118 voturi valabil exprimate. Dintre acestea, 282.631 au fost pentru Nicuşor Dan şi 250.690 au fost pentru Gabriela Firea. Candidatul PMP și fostul președinte al României, Traian Băsescu a obţinut 72.556 de voturi.
Nicușor Dan a fost ales primar general cu 282.631 voturi (42,81%), în timp ce Gabriela Firea a obținut 250.690 de voturi (37,97%)