Un nou plan fiscal pentru România este în atenția coaliției de guvernământ, în contextul discuțiilor cu Comisia Europeană privind deficitul bugetar. În cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!” de la B1TV, prim-vicepreședinte PNL Gheorghe Flutur a subliniat importanța susținerii mediului de afaceri pentru redresarea economică și reducerea deficitului.
„Noi am avut o discuție cu dl Boloș, linia liberală e să încurajăm mediul de afaceri, să dăm oxigen mediului de afaceri în continuare,” a declarat Flutur, evidențiind prioritățile PNL în elaborarea noului plan fiscal.
Liderul liberal a insistat asupra necesității plății facturilor restante către firmele de construcții, argumentând că „dacă economia merge, mediul de afaceri merge, putem să discutăm și de celelalte colectări la stat.”
Flutur a menționat că se poartă discuții cu Comisia Europeană pentru acceptarea unei perioade de eșalonare a deficitului bugetar. „Se discută și la Comisia Europeană cu acest deficit bugetar pentru a ni se accepta o perioadă de eșalonare a acestui deficit, dar cu condiția pe care noi, liberalii, tranșant o punem – procent mare în investiții. Asta salvează România,” a afirmat el, conform B1TV.
În ceea ce privește relația din cadrul coaliției de guvernare, Flutur a criticat tendința de a atribui măsurile nepopulare ministrului liberal al Finanțelor, Marcel Boloș, în timp ce PSD își asumă inițiativele pozitive. „Nu se poate ce e rău să meargă la ministrul de Finanțe liberal, sau mai puțin popular, și ce e bun dincolo,” a subliniat Flutur, chemând la o responsabilitate comună în cadrul coaliției.
În ciuda provocărilor fiscale, Flutur a remarcat că s-au găsit resurse pentru majorarea pensiilor, subliniind complexitatea situației economice actuale în contextul unui an electoral.