vineri, martie 20, 2026
12 C
București

Octavian Berceanu, nominalizat de BalkanInsight printre „eroii anului 2021”. Reacţia fostului şef al Gărzii de Mediu

Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a fost nominalizat de publicaţia Balkan Insight între „Eroii anului 2021: Oamenii care au făcut diferenţa”.

„Întorc nominalizarea din 2021 către fiecare om care a făcut o sesizare către instituţiile statului şi care nu s-a resemnat în faţa unui răspuns sec”, a transmis Octavian Berceanu.

„BalkanInsight a ales, pentru fiecare țară, un exemplu (de atitudine şi actiune) care aduce schimbarea în societate. Cu permisiunea publicaţiei, întorc nominalizarea din 2021 către fiecare om care a făcut o sesizare către instituţiile statului şi care nu s-a resemnat în faţa unui răspuns sec, lipsit de efect real. Bro, nu suntem mulţi şi prosti, suntem destui şi hotărâţi, zic”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, Octavian Berceanu.

Publicaţia scrie despre Berceanu că este un „activist care încearcă să cureţe aerul toxic al României”.

„De la localnici care îi ajută pe migranţi, până la activişti şi ONG-uri care îi ajută pe cei aflaţi în nevoie, BIRN prezintă un profil pe câţiva dintre cei care au luat măsuri pentru o schimbare pozitivă în 2021”, arată publicaţia.

Berceanu apare alături de un star rock din Turcia care se ocupă de acţiuni umanitare, de un avocat din Bulgaria care apără drepturile comunităţii LGBT, de un avocat din Croaţia care luptă pentru drepturile migranţilor, de o tânără care ajută orfanii din Macedonia de Nord, dar şi alături de jurnalişti din Grecia şi personalităţi din alte ţări care au schimbat viaţa comunităţilor din care fac parte.

Ultimele știri

Arabia Saudită avertizează asupra unei creșteri dramatice a prețului petrolului. Riscul unei recesiuni globale

Arabia Saudită anticipează o creștere semnificativă a prețului petrolului...

Răspunsul lui Netanyahu la întrebarea dacă el l-a convins pe Trump ca Statele Unite să atace Iranul

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că războiul cu...

Ilie Bolojan a cedat în fața PSD: De unde se vor lua bani pentru pachetul social

Ilie Bolojan a acceptat cerințele PSD pentru aprobarea bugetului,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine