diana șoșoacă
diana șoșoacă

Parchetul General s-a autosesizat în cazul Dianei Șoșoacă, după ce aceasta a promovat, într-un videoclip, sâmbătă noaptea, într-un videoclip postat pe YouTube, mesaje legionare. “Trăiască Legiunea și Căpitanul, Omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum”, a spus Șoșoacă, după ce Curtea Constituțională i-a interzis să candideze la alegerile prezidențiale. 

Ancheta procurorilor vizează încălcarea articolului 5 din OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii: ”Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”

Pe numele Dianei Șoșoacă a mai fost depusă o plângere la Parchet, în februarie, când Institutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” a invocat un comunicat al SOS în care era elogiat poetul legionar Radu Gyr.

E vorba despre un comunicat al Partidului SOS România, semnat de Diana Șoșoacă, în care e citată o poezie scrisă de Radu Gyr.

”Radu Gyr a fost comandant legionar șii demnitar în cadrul Ministerului Educației, Artelor și Cultelor în perioada Statului Național-Legionar, precum și ideolog al Mișcării Legionare. În această calitate, Radu Gyr a fost autorul mai multora dintre imnurile Mișcării Legionare, printre care ,,Sfântă tinerețe legionară”. A fost condamnat în ”lotul ziariștilor”, pe baza legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țăii sau de crime de război prin Hotărarea nr. 2 din 4 iunie 1945, acesta având astazi statutul de criminal de război”, se arată în sesizare.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *