Redeschiderea școlilor este cerută de trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre elevi. Datele reies dintr-un sondaj al organizației Salvaţi Copiii România.
Recent, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că autoritățile își doresc reluarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor în clase, dar acest lucru trebuie să țină cont de evoluția epidemiei de coronavirus. Cel puțin în următoarele trei săptămâni, însă, orele se vor ține tot online.
78,4% dintre părinţi consideră necesară redeschiderea unităților de învățământ și doar 12,7% preferă şcoala online, relatează B1TV.
73,1% dintre cadrele didactice consideră necesară revenirea la clase și 14,2% spun că ar trebui să se continue cu predarea online.
De asemenea, 80,9% dintre cei care au răspuns sondajului au susținut că e nevoie de o regândire a programei şcolare, iar 43,7% de măsuri de educaţie remedială.
Redeschiderea școlilor este cerută și de elevi. Potrivit sondajului Salvați Copiii, 56,8% dintre elevi susțin revenirea în clase, iar 23,5% preferă orele online.
Pentru recuperarea decalajelor create de predarea exclusiv online, sunt făcute mai multe propuneri de soluții:
80.9% consideră utilă revizuirea programei şcolare, cu accent pe materia esenţială.
43,7% spun că sunt necesare intervenţii de sprijin pentru cei care nu au reuşit să participe real la educaţia online.
10,2% se pronunţă pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an şcolar.
Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eşantion neprobabilistic format din 8.193 de respondenţi: 5.811 elevi, 1.734 părinţi şi 648 de cadre didactice.
Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt…
Sorin Cîmpeanu susține revenirea elevilor la clase, „sub rezerva evoluției epidemiologice”
Joi, la finalul unei discuții cu reprezentanții din sector, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „s-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în data de 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a elevilor și profesorilor”.
Ulterior, el a precizat că în următoarele trei săptămâni cel puțin cursurile se vor ține tot online.
Cîmpeanu a mai afirmat că peste 200.000 de elevi nu au putut participa la cursurile de la distanță. Pentru aceștia, vor fi organizate ore de educație remedială. Profesorii care le vor susține vor fi plătiți în plus, fondurile necesare fiind deja identificate. Sorin Cîmpeanu a mai spus că elevii ar putea fi chemați la școală chiar și sâmbăta pentru recuperarea decalajelor.