Parlament unicameral în România, potrivit voinței poporului, ar putea exista la 12 ani de la referendumul care a cerut reducerea numărului senatorilor și deputaților la 300, într-un parlament unic. Noul președinte al Senatului, Anca Dragu, a declarat că anul viitor vor fi demarate procedurile pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009.
Mai exact, va fi înființată o comisie parlamentară comună, cu reprezentanți din Senat și Camera Deputaților, a explicat Anca Dragu joi, la Digi24. Reducerea numărului parlamentarilor la 300 a fost una din condițiile puse de USR-PLUS pentru a intra la guvernare alături de PNL.
„Vom înfiinţa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei şi Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar şi aplicarea acestei măsuri”, a declarat Anca Dragu. Comisia va fi înfiinţată cel târziu la începutul lunii ianuarie, a mai precizat Dragu.
În 2009, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu organiza şi un referendum în care consulta populaţia cu privire la trecerea la un sistem parlamentar unicameral. „Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România? / Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?” – au fost cele două întrebări ale referendumului.
Peste 72% dintre românii care au votat atunci au decis că vor un număr de parlamentari de cel mult 300. Deşi validat, referendumul nu a fost pus în aplicare până în prezent. Pentru modificarea structurii parlamentare, va fi nevoie de revizuirea Constituţiei.