Pentru ce a primit România peste 586 de milioane de euro de la Comisia Europeană

Ministrul Finanțelor a anunțat marți, 30 decembrie, că România a primit un nou impuls financiar important. Comisia Europeană a virat în conturile deschise la BNR peste 586 de milioane de euro. Banii provin din Fondul de Coeziune și din Fondul European de Dezvoltare Regională. Aceștia au fost solicitați prin Programul Transport 2021–2027.

Anunțul ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare

„O veste foarte bună pentru finanțele publice și pentru economia României, în penultima zi din anul”, a transmis ministrul Finanțelor într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Alexandru Nazare explică faptul că aceste fonduri provin din cheltuieli realizate inițial prin PNRR de beneficiari din sectorul transporturilor. Ele au vizat proiecte majore de infrastructură, precum autostrada Ploiești–Buzău–Focșani, dar și alte investiții importante.

Între septembrie și decembrie, Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Comisiei Europene, a transferat aceste proiecte în Programul Transport 2021–2027. Scopul a fost să se asigure o utilizare mai eficientă a fondurilor europene.

„Foarte important: acești bani nu provin din taxele și impozitele românilor. Sunt fonduri europene care intră direct în economia României și sunt investiții directe în infrastructură, dezvoltare regională și servicii publice. Rezultatul este posibil datorită muncii coordonate în echipă dintre Ministerul Transporturilor, prin autoritatea de management a Programului Transport 2021–2027, Ministerul Finanțelor și beneficiarii proiectelor (CNAIR, CN CFR SA, Metrorex etc.)”, a mai spus Alexandru Nazare.

De ce reprezintă aceste plăți un semnal pozitiv pentru economie

În postarea sa, ministrul Finanțelor arată că, pe 29 decembrie, autoritățile publice locale au efectuat prin trezorerie plăți de aproximativ 714 milioane de lei. Sumele au fost alocate prin Titlul 60 – granturi PNRR. Ele au finanțat proiecte din fonduri europene, precum mobilitate urbană, eficiență energetică și alte investiții importante pentru comunități.

„Sunt rezultatele rectificării și cadrării unui buget realist, axat pe asigurarea fondurilor care ne asigură premisele unei creșteri economice sănătoase. Noi surse de optimism datorită nivelului ridicat al investițiilor publice și absorbției mai bune a fondurilor europene: 2026 va fi un an mai bun pentru economia României”, a mai precizat Alexandru Nazare.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine