sâmbătă, ianuarie 3, 2026
5.3 C
București

„Pentru orice societate intrată în derivă, unica soluție este Educația, nu subminarea ei” spune Vasile Bănescu

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a comentat situația profesorilor din România. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el a subliniat faptul că o țară în care profesorii sunt tratati cu dispreț, subplătiți și umiliți, este una care își compromite viitorul și se adâncește într-o stare de impostură și vulgaritate.

Vasile Bănescu a subliniat că Educația reprezintă soluția esențială pentru o societate aflată în derivă. În loc să submineze și să minimalizeze importanța educației, este necesar să o susținem și să o promovăm în mod responsabil.

„O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează, se adâncește în impostură și vulgaritate, anulându-și iresponsabil viitorul”.
(…)
„Adevărul elementar este acela că pentru orice societate intrată în derivă, unica soluție este Educația, nu subminarea ei”, a adăugat Vasile Bănescu, conform B1TV.

Această declarație marchează prima intervenție publică a unui reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române în contextul grevei generale din învățământ, care a început la data de 22 mai.

Greva generală din educație se află în a treia săptămână și este considerată cel mai mare protest de acest gen din ultimii 18 ani. Sindicatele din domeniul educației au anunțat că greva profesorilor va continua până când solicitările lor referitoare la salarii și viitorul educației vor fi rezolvate.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Platforma ghiseul.ro indisponibilă temporar pentru mentenanță

Platforma online ghiseul.ro, esențială pentru plata taxelor și impozitelor,...

CCR și Justiția: Dispute și Controverse

Un blocaj la Curtea Constituțională a României (CCR) a...

Criză la Ministerul Educației: Guvernul nu oficializează demisia lui Daniel David

Demisia ministrului Educației, Daniel David, anunțată pe 22 decembrie...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine