PIEDONE

Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală, a comentat acuzațiile de fraudare a alegerilor, din partea lui Clotilde Armand. Piedone consideră gestul acesteia o strategie prin care vrea să stârnească emoție în rândul simpatizanților.

Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, este revoltat de atitudinea lui Clotilde Armand, care a solicitat renumărarea voturilor, după ce a pierdut alegerile pentru funcția de edil a sectorului 1.

„E noaptea minții, au înnebunit, nu mai văd. Clotilde Armand spune renumărarea voturilor, dar în 2020 a zis că n-avem cadru legal să renumărăm voturile. Încearcă aceeași șmecherie, să creeze din nou o emoție, că, vezi doamne, mai poate să facă vreo manevră sau să mai aibă. Românii votează pentru români, românii votează primari români, românii votează pentru un buget românesc, care care nu lasă ca bugetul să fie influențat, să-l citesc pe Ceaușescu acum de agenturile străine. S-a terminat. Asta vor românii.

Piedone s-a declarat intrigat de faptul că Nicușor Dan a fost reales primar al Bucureștiului de majoritatea cetățenilor, potrivit datelor oficiale.

„Luați luați 10 persoane pe fiecare sector, 60 de persoane pe București și întrebați și dumneavoastră, că acuma lumea a început să vorbească, nu mai iese un secret cu cine a votat, cu cine va vota. Acum s-au închis urnele. Întrebați cu cine a votat? Dacă din 10, doi spun că l-au votat pe Nicușor, am luat pietricica, mi-am pus-o de cât și m-am aruncat în Dâmbovița.”, a mai adăugat Piedone.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *