Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că sumele plătite de Guvern către furnizori pentru schema de plafonare-compensare a prețurilor la energie însumează până acum undeva la 23 miliarde de lei.
Burduja a subliniat importanța acestei scheme pentru protejarea românilor împotriva creșterilor prețurilor la energie. Schema de compensare-plafonare înseamnă că statul susține diferența dintre prețurile plătite de fiecare român sau de unele companii românești și prețurile de pe piața de energie.
„Îmi doresc ca iarna asta românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor. E important, pentru că România are o schemă de compensare-plafonare care înseamnă că, practic, susținem diferența dintre prețul pe factură al fiecărui român sau al unor companii românești, că sunt și clienți non-casnici, și prețul din piață, sau prețul la care un furnizor cumpără energia electrică sau cumpără gazele. Toate aceste sume până acum însumează undeva la 23 de miliarde de lei”, a spus Sebastian Burduja, potrivit B1TV.
Ministrul Energiei a adăugat că, deși această schemă a costat mult, reprezintă o măsură necesară pentru protejarea populației. Anul trecut, din sectorul energetic românesc, la bugetul de stat s-au încasat peste 40 de miliarde de lei. Cu toate acestea, statul român nu a plătit întotdeauna furnizorii la timp. Burduja a menționat că, pe lângă creșterea prețurilor, au fost luate măsuri pentru deblocarea sumelor și pentru a asigura plățile furnizorilor.
„Dacă vi se pare mult, vă pot spune că anul trecut din sectorul energetic românesc la bugetul de stat s-au încasat peste 40 de miliarde de lei, deci schema se susține. Problema este că, din păcate, statul român n-a plătit întotdeauna la timp furnizorii – de fapt, pe lege ar trebui să plătească 40% în avans din aceste sume, nu s-a întâmplat asta până acum – și am reușit de fiecare dată, și pe mandatul meu, am dat inclusiv o ordonanță de urgență, să deblocăm niște sume și să mai plătim furnizorii”, a adăugat ministrul Energiei.
Acest lucru a dus la facturi de energie electrică extrem de scăzute pentru români. Burduja a afirmat că din vârful crizei energetice, 5 milioane de gospodării din România au plătit factura de curent electric la un tarif de 35 de lei, ceea ce face ca factura de energie să fie una dintre cele mai scăzute din Europa. De asemenea, România are al patrulea cel mai mic preț la gaze din Europa și ocupă locul 16 la prețul energiei electrice în Europa.