luni, octombrie 12, 2026
13.2 C
București

Plafonarea facturilor la energie: Cine va primi bani după aprilie 2025

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja (PNL), a anunțat că schema de compensare-plafonare a facturilor la energie pentru persoanele vulnerabile va continua și după expirarea actualului sistem în aprilie 2025.

“Va trebui să sprijinim românii care au nevoie cu adevărat de sprijinul statului,” a afirmat Burduja, subliniind necesitatea unei abordări mai țintite în viitor. Ministrul a explicat că noul model ar urma să se concentreze pe “românii cu venituri mici, care au mulți copii, care au acasă un aparat medical și au poate un consum mai mare la energie pentru a-și proteja sănătatea.”

Burduja a menționat că criteriile exacte pentru această nouă schemă de sprijin vor fi definite până în ianuarie, în conformitate cu regulile Uniunii Europene. “Cred că principial, și pe baza regulilor UE, ar trebui să ne îndreptăm spre acest model,” a adăugat el, conform B1TV.

Referitor la liberalizarea pieței de energie, ministrul a recunoscut că, deși benefică în principiu, aceasta s-a confruntat cu provocări neprevăzute. “Au fost mai mulți factori care, în final, au perturbat piața și au dus la creșteri de prețuri, la erori, la facturi care au făcut știri,” a explicat Burduja.

Cu toate acestea, ministrul a subliniat că România nu poate face excepție de la tendința europeană: “Toate statele membre UE s-au aliniat acestor principii, iar România nu poate face excepție.”

Ultimele știri

Centrala de la Cernavodă stă și acum complet oprită. Nivelul scăzut al Dunării blochează producția de energie

Ambele reactoare de la Cernavodă stau oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Nuclearelectrica asigură că securitatea nucleară nu este afectată.

Transgaz, contracte de 129.000.000 €, cu Romgaz, OMV Petrom, E.ON și Engie, la noul an gazier

Operatorul național de transport al gazelor a perfectat noi...

Rogobete îl atacă din nou pe Bolojan. „Unul din trei tineri activi pe piața muncii este șomer”

Alexandru Rogobete critică Guvernul Bolojan, spunând că aproape unul din trei tineri activi este șomer.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine