PNL nu cooptează primari PSD, iar cei care aleg să vină în partid o fac din proprie inițiativă, susține Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului. El spune că este în interesul cetățenilor să vină primari spre PNL pentru că liberalii au dovedit că pot face performanță în administrație.
Ionel Dancă a fost întrebat la RFI dacă PNL va accepta și alți parlamentari de la PSD, după cooptarea deputatei Emilia Meiroșu, marți.
„Nu există o astfel de acțiune din partea celor care au demisionat din PSD. Înțeleg că unul dintre parlamentarii care au demisionat a anunțat că dorește să activeze cu sprijinul grupului parlamentar PNL, dar nu există o decizie politică la nivelul partidului pentru cooptarea acestora în rândul PNL” a declarat șeful cancelariei premierului Ludovic Orban.
PNL nu cooptează primari PSD, spune Ionel Dancă. La remarca jurnalistului că deși oficial nu există o politică de racolări a PNL, acest lucru se întâmplă deja, cel puțin în plan local, Ionel Dancă a răspuns:
„Nu există o strategie, așa cum nu a existat nici la nivel local. Nu a existat la nivelul partidului o astfel de strategie de cooptare la nivel local și nu există nici la nivel parlamentar, sunt înțelegeri locale, care în lumina unor calcule politice la nivelul zonelor respective, au dus la aceste înțelegeri. Totuși, PNL este un partid cu peste 1.100 de primari. Ne dorim ca la aceste alegeri să câștigăm cât mai multe mandate și să eliminăm din administrația locală, acolo unde s-a dovedit absolut nocivă influența PSD-ului și prin aceste alegeri noi dorim să schimbăm modul de administrare locală (…). Cei care vin alături de noi în acest demers sigur că nu este din inițiativa noastră, este inițiativa lor”.
PNL putea să-i refuze pe aleșii locali ai PSD care au intrat în Partidul Național Liberal, i-a atras atenția jurnalistul.
Iată replica lui Ionel Dancă: „Dacă ei pot să sprijine la obținerea unui rezultat care să ducă la schimbarea modelului de administrație locală, într-un sens în care modelul de administrație liberală a dovedit că poate face performanță, este în interesul cetățenilor. Până la urmă, la aceste alegeri locale, în mare parte, este votat candidatul, sigur, cu o componentă politică, dar mai puțin importantă, este în primul rând candidatul. Din cei peste 1.100 de primari PNL care candidează la aceste alegeri, procentul este destul de mic al celor care au fost cooptați din alte zone politice, mulți dintre ei fiind anterior de fapt tot din PNL”.
Liderul deputaților PSD Alfred Simonis a spus, marți, că 135 de primari PSD au trecut la PNL. De asemenea, tot marți deputatul Emilia Meiroșu și-a anunțat adeziunea la PNL.