PNL nu renunță la Florin Cîțu după ce acesta a fost demis prin moțiune de cenzură, spune europarlamentarul Rareș Bogdan. Cîțu este în continuare opțiunea partidului pentru funcția de prim-ministru, a spus Rareș Bogdan, în ciuda faptului că o decizie a Curții Constituționale împiedică nominalizarea pentru funcția de prim-ministru a premierului abia demis prin moțiune de cenzură.
„PNL nu renunță la Florin Cîțu și o spun extrem de răspicat și extrem de bine informat. Pentru noi opțiunea este Florin Cîțu premier, acum este încărcat și cu opțiunea PNL. Nu pierdem guvernarea, rămânem la guvernare și vom face exact ce am promis în fața românilor”, a spus Rareș Bogdan, într-o emisiune B1TV.
Acesta a subliniat că până pe 21 octombrie, România trebuie să aibă un ministru de finanțe pentru că urmează consiliul ECOFIN în urma căruia va fi aprobată tranșa de 3,9 miliarde de euro bani din PNRR pentru România:
„Florin Cîțu este opțiunea noastră. Pentru România, umătorii trei ani înseamnă, din punctul nostru de vedere, reforme, modernizare, implementare de bani europeni. Niciodată această țară nu a avut șansa unei sume atât de mari de bani pentru inevstiții. Pe 21, România trebuie să aibă un ministru de Finanțe valid, pentru că este Ecofinul și după ce trecem prin Ecofin PNRR intrăm în cele 60 de zile în care urmează să primim banii, cei 3,9 miliarde de euro.
Fac parte dintre cei din PNL care au crezut până în ultima clipă că cei din USR nu vor vota umăr la umăr cu antivacciniștii de la AUR, cu antieuropenii de la AUR, nu am crezut că domnul Cioloș care clamează la Bruxelles valorile europene că votează umăr la umăr cu AUR”, a declarat Rareș Bogdan.