Prefectul Capitalei nu demisionează, în ciuda faptului că miniștrii USR-Plus, colegii săi de partid, s-au retras de la guvernare.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că nu va demisiona: „Nu. Noi ne continuăm activitatea până se va decide altceva. Nu există alte informații, doar lucrurile care se vehiculează în presă. Ne continuăm activitatea absolut în mod normal, fără niciun fel de impediment”, a spus Alin Stoica, prefectul USR PLUS al Bucureștiului, potrivit B1TV.
Prefectul Capitalei nu demisionează. Declarația lui Alin Stoica vine în contextul demisiilor miniștrilor USR PLUS din Guvern, din cauza scandalului din coaliție.
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că membrii de partid care ocupă funcţii în eşalonul doi al Guvernului nu îşi vor da demisia. „Colegii mei rămân acolo. Ăsta nu este guvernul lui Florin Cîţu. Florin Cîţu a fost pus să îl conducă, să administreze acest guvern de coaliţie. A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîţu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă încă unul”, a spus Moşteanu la Palatul Parlamentului.
Sorin Grindeanu (PSD) a declarat marți că USR PLUS mimează ieşirea de la guvernare prin demisiile miniștrilor, păstrându-și „gaşca de interese” la putere. „Cerem public ca USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vor la guvernare sau sunt în opoziţie. Tot astăzi mai vedem un lucru – că oficial USR PLUS pleacă de la guvernare, dar rămân totodată la guvernare, cu eşaloanele 2 şi 3. (…) Aflăm azi cum conducerea USR PLUS a decis că secretarii de stat, şefii de agenţii, prefecţii, subprefecţii, toţi soldăţeii de la partid nu demisionează, rămân în continuare conectaţi la banul public şi la resursele ţării”.