Prefectul de Olt și subprefectul, chemați în fața procurorilor militari. Exercițiu de mobilizare transformat într-un dosar penal

Prefectul județului Olt, Cosmin Florescu (PSD), și subprefectul Ștefan Nicolae (PNL) au fost audiați de procurorii militari, într-o anchetă care vizează presupuse fapte comise în cadrul unui exercițiu oficial de mobilizare desfășurat la Caracal.

Cei doi sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și pentru uz de armă fără drept, după ce ar fi tras cu arme de foc militare fără a avea drept legal, transmite B1TV.

Exercițiu oficial, focuri reale

Ancheta procurorilor militari a fost declanșată în urma unui exercițiu de mobilizare organizat în luna mai, la finalul căruia prefectul și subprefectul ar fi solicitat să folosească armamentul din dotarea armatei. Concret, cei doi ar fi cerut permisiunea să tragă cu două puști Kalașnikov, cerere care ar fi fost acceptată de comandanții militari prezenți.

Sursele indică faptul că fiecare dintre cei doi ar fi tras aproximativ 60 de gloanțe, ceea ce înseamnă patru încărcătoare de armă automată, deși nu aveau calitatea sau dreptul legal de a utiliza armament militar.

Și comandanții militari, sub acuzare

Dosarul nu îi vizează doar pe cei doi reprezentanți ai Guvernului în teritoriu. Procurorii militari investighează și comportamentul unor comandanți militari implicați în incident. Aceștia sunt acuzați de fals intelectual și uz de fals, existând suspiciuni că ar fi consemnat în documente oficiale informații neconforme cu realitatea pentru a acoperi folosirea nelegală a armelor.

Dezvăluirea, făcută publică de primarul Slatinei

Cazul a ieșit în spațiul public după ce Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina, a făcut publice informații despre incident, declanșând astfel un val de reacții și solicitări de clarificări privind modul în care s-a desfășurat exercițiul militar.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine