Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, acuză „o oarecare inconsecvență"
Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, acuză „o oarecare inconsecvență"

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, acuză România de „o oarecare inconsecvență” în acțiunile privind aderarea la Schengen. Denkov a afirmat că Bucureștiul pare să oscileze între momente în care „bate cu pumnul în masă” și altele în care „acceptă imediat condițiile”.

Răspunzând întrebărilor cetățenilor și jurnaliștilor pe Facebook, Denkov a subliniat că Bulgaria nu va accepta condiții suplimentare din partea Austriei, dar recunoaște necesitatea sporirii protecției frontierelor pentru aderarea la Schengen, arată publicațiile Mediapol și Rador România, preluate de B1TV.

Diavolul este în detalii. Negocierile trebuie să continue, nu vom accepta condiții suplimentare. Ceea ce schimbă Schengen pe calea aerului este confortul atunci când călătoriți dintr-o țară în alta. Ceea ce nu se rezolvă este problema cozilor lungi la frontierele terestre, care este o problemă pentru business – nu doar pentru cel bulgar, ci și pentru cel austriaca declarat Nikolai Denkov

El a menționat că negocierile trebuie să continue, având în vedere că intrarea în Schengen aduce un confort sporit în călătorii, dar problemele precum cozile lungi la frontierele terestre necesită rezolvări pentru beneficiul afacerilor, atât bulgare, cât și austriece.

Denkov a apelat la pragmatism și a avertizat că procesele judiciare ar dura ani de zile, sugerând că o abordare mai practică ar fi mai benefică. În același timp, el a avertizat că poziția adoptată de Viena ar putea afecta percepția bulgarilor față de Austria.

Referindu-se la România, premierul bulgar a evidențiat aparenta inconsecvență în abordarea chestiunii Schengen, dar a exprimat încredere că se va găsi un echilibru.

Bulgaria este foarte consecventă în acțiunile sale. Din partea României, o dată vedem că se bate în masă, altă dată spunem – acceptăm imediat. Există o oarecare inconsecvență, dar sunt sigur că vom găsi un echilibru în pozițiile noastre, a mai declarat premierul Denkov,

Bulgaria dorește o aderare deplină la Schengen, chiar dacă oferta Austriei se referă la un „Air Schengen„. Denkov a subliniat că cozile de la frontierele terestre sunt o problemă atât pentru mediul de afaceri bulgar, cât și pentru cel austriac, și a confirmat angajamentul continuu în negocieri pentru a avansa în această direcție.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *