dan vîlceanu
dan vîlceanu

Deputatul Dan Vîlceanu este urmărit penal după ce l-a lovit și l-a mușcat de nas, chiar pe holurile parlamentului, pe colegul său Florin Roman. Fostul ministru, cercetat pentru ultraj, purtare abuziva și tulburarea liniștii publice, susține că și-ar fi dorit să nu se ajungă niciodată la astfel de lucruri și că îi este rușine cu acel incident. 

El mai spune că a vorbit cu Florin Roman și că și-a cerut scuze.

„Am fost chemat la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție și mi s-au adus la cunoștință aceste lucruri. Anterior avusesem o discuție cu Florin Roman pentru că până la un punct eram aproape prieteni. Am ținut să îi spun că mie îmi e rușine cu acel incident și pentru partea mea de vină îi cer scuze. Nu speram să se ajungă totuși la astfel de lucruri. Eu cred că această chestiune trebuia să fie reglată între mine și Florin Roman și vom discuta ca doi bărbați care înțeleg ca au făcut o prostie”, a declarat Vîlceanu.  Procurorii Parchetului General au anunţat, marţi, că au început urmărirea penală pe numele unui deputat din Parlamentul României pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că deputatul la care se face referire este Dan Vîlceanu. „Vineri, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de marţi acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale.

Totodată, astăzi a fost pusă pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile menţionate”, se precizează într-un comunicat al PICCJ. Procurorii au reţinut că, la data de 21 mai, ora 11,15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de deputat, acesta ar fi adresat injurii şi ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, şi acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatului constituţional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, spun anchetatorii, deputatul cercetat ar fi adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnităţii acesteia şi a tulburat ordinea şi liniştea publică prin generarea unor situaţii de insecuritate şi de teamă. În luna mai, deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu au avut o altercaţie în plenul Camerei Deputaţilor şi în afara sălii de plen, Roman susţinând că a fost agresat fizic.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *