Radu Cristian, primarul liberal al municipiului Mangalia, a lansat un îndemn ca românii să își cheltuie banii de concediu în țară, argumentând într-o înregistrare video că altfel nu vom avea bani pentru infrastructură și alte lucruri importante în perioada grea pe care o traversează România.
„Luați salariul. Primul lucru, ce faceți? Vă duceți la supermarket. Companiile acestea – hipermarketurile – sunt companii din afara țării, deci trimiteți banii afară. După aceea mergeți la mall să vă îmbrăcați. 80-90% din magazinele care sunt în mall sunt din afara țării, da?”, și-a început politicianul pledoaria într-o înregistrare video pe care a publicat-o duminică pe canalul său de TikTok.
„Și, o dată pe an, vreți să mergeți în concediu. Unde mergeți? Tot în afara țării. Deci, dacă toți banii îi ducem în afara țării, îi scoatem din țară, nu mai avem bani să refacem infrastructura, să ne gospodărim cum trebuie – nu numai în orașul sau municipiul Mangalia. Vorbim de toate localitățile din România”, a subliniat Radu Cristian.
„Haideți să lăsăm banii în România și să facem să ne construim împreună țara. Cei din afară au și ei plusurile dar și minusurile lor, cum și noi avem plusurile și minusurile noastre. Așa că vă așteptăm și puteți să alegeți orice destinație de pe litoralul românesc – de la Corbu până la Vama Veche – dar haideți să redescoperim împreună litoralul românesc pentru că este foarte frumos și împreună putem reconstrui, aș spune poate prea mult țara, dar chiar trebuie să facem lucrul acesta”, a mai spus primarul PNL.
„Doar să venim să vedem părțile urâte ale litoralului românesc nu este în regulă”
Edilul a continuat prin a afirma că „vedem” că „toată lumea încearcă să facă ceva bun pentru țara aceasta” – „vorbim de guvernanți, vorbim de oameni simpli, dar perioada este grea”.
„Perioada este grea pentru toată lumea. Dar doar să blamăm și să aruncăm cu pietre în cineva care încearcă să facă ceva nu este în regulă. Doar să venim să vedem părțile urâte ale litoralului românesc nu este în regulă”, a indicat el.
Edilul PNL a descris drept „trist” și „regretabil” faptul că, susține el, presa din România arată doar „partea urâtă” a litoralului românesc. „Nu avem presă care să arate partea frumoasă a litoralului românesc sau tot ce are turismul în România frumos”, a deplâns Radu Cristian.
„Avem părți foarte frumoase, avem zone foarte frumoase pe care nu le-ați văzut poate niciodată”, și-a încheiat el mesajul.