Primăria Sibiu vrea să reabiliteze termic 3 clădiri importante din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu. Investiția se ridică la peste 7,8 milioane de euro pentru o suprafață de 21.300 mp.
Primăria Sibiu reabilitează termic clădirile din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu. Investiția face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare termică a unor clădiri din cadrul spitalului, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care include Blocul chirurgical, Maternitatea și pavilionul Secției Dermato-venerice. Suprafața utilă desfășurată a celor trei pavilioane este de 21.300,57 mp. Proiectul de investiție este gestionat de către Consiliul Județean Sibiu.
Obiectul proiectului de achiziție publică este reprezentat de realizarea lucrărilor necesare pentru reabilitarea termică a clădirilor Spital Nou (Maternitatea), Bloc chirurgical și Dermato-venerice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu.
Pe ce se duc banii și când se vor finaliza lucrările
Lucrările de reabilitare prevăzute în caietul de sarcini includ refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal, termice, ventilație, electrice, cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul, reparații tencuieli, pardoseli interioare în zonele de intervenție, amenajarea grupurilor sanitare, dar și recompartimentări interioare. Tot în acest proiect se vor repara sau înlocui sistemele de climatizare, de condiționare a aerului, se vor moderniza instalațiile de iluminat și se vor derula lucrări de management energetic integrat pentru clădiri.
Lucrările pentru proiectul de reabilitare au fost scoase la licitație pe loturi, câte unul pentru fiecare clădire. Valoare totală a lucrărilor pentru Spitalul Nou (Maternitate) este de 19,9 milioane de lei, fără TVA. Termenul de execuție al lucrărilor de reabilitare este de 15 luni. Pentru Blocul chirurgical valoare lucrărilor este de 16,5 milioane de lei, fără TVA. Termenul de execuție al lucărilor de reabilitare 15 luni. Reabilitarea Secției Dermato-venerice este în valoare de 2,4 milioane de lei, fără TVA. Termenul de execuție al lucrărilor de reabilitare este de 10 luni.
Prin acest proiect, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va utiliza pentru prima oară energie regenerabilă. Prin reabilitarea termică a clădirilor se va realiza o economie de energie şi o economie financiară de minim 45% şi maxim 76% faţă de situaţia din prezent. Pentru prima dată, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă se va folosi căldura produsă de pompe amplasate în sol. Gazele cu efect de seră vor fi semnificativ reduse. Acest lucru va contribui la o mai bună calitate a aerului în centrul oraşului.
Cine se va ocupa de reabilitare
Contractul de achiziție publică privind proiectul de reabilitare a celor trei clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost încheiat de asocierea dintre Pro Hart Group și Total NSA AG Construct pentru lotul unu și Balors-Cons pentru loturile doi și trei. Valoarea totală a contractul se ridică la 39 de milioane lei, fără TVA, adică 7,8 milioane de euro, plus TVA.