Nicușor Dan poate rămâne fără sprijin politic, după ce liderii PNL i-au cerut
Nicușor Dan

Procurorii DNA au descins, marți dimineață, la Primăria Municipiului București. Din primele informații, aceștia fac percheziții la Direcția de Urbanism din Primăria București, într-un dosar legat de emiterea de autorizații de construcții, fiind vizate mai multe proiecte și contracte de urbanism.

UPDATE ora 12.15: Primăria Capitalei precizează că sunt vizate mai multe instituții de controlul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

”La această oră se desfășoară un control al procurorilor DNA la sediul Primăriei Municipiului București care vizează mai multe Direcții din instituție”, transmite PMB.

Surse administrative au precizat pentru Gândul că procurorii DNA l-ar fi căutat la birou chiar pe Nicușor Dan, dar nu l-ar fi găsit în instituție. Verificări s-ar fi făcut și la biroul administratorului public, potrivit surselor Gândul, iar la ora transmiterii acestei știri, procurorii sunt „închiși” în biroul Direcției de Urbanism.

Vizat de această descindere a procurorilor ar fi chiar noul arhitect-șef al Capitalei, Matei Damian, pe  numele acestuia existând, în urmă cu o lună, o plângere penală depusă de fostul arhitect-șef. Despre culisele pensionării fostului arhitect-șef al Primăriei Capitalei, Adrian Bold, scos din schemă de Nicușor Dan, care apoi l-a pus interimar pe Matei Damian, Gândul a scris, în exclusivitate, încă din luna mai.

Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut mai multe controale în Primăria Capitalei după această plângere penală și au descoperit aproximativ 260 de autorizații și avize semnate de Matei Damian fără dreptul de a fi validate de către acesta. Gândul a prezentat, în exclusivitate, atât traseul petiției lui Adrian Bold, cât și concluziile verificărilor făcute de ISC.

Daniel Matei a semnat în locul lui Adrian Bold când acesta era încă arhitect-șef al Capitalei

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a finalizat la jumătatea lunii iunie controlul dispus la sesizarea Prefecturii București, după ce fostul arhitect-șef al Capitalei, Adrian Bold, dat afară de Nicușor Dan, a acuzat că altcineva a semnat în numele lui.

Sesizarea a venit după de Adrian Bold a fost scos „la pensie” de primarul Nicușor Dan, informațiile obținute de Gândul dezvăluind că între arhitectul-șef al Capitalei și edil nu a existat o „colaborare foarte bună” de-a lungul timpului. Potrivit dispoziției de încetare a raportului de serviciu al lui Adrian Bold, acesta a trebuit să părăsească biroul chiar de pe data de 28 mai. Pe 29 mai erau deja înregistrate la Prefectură petițiile depuse de Adrian Bold.

Conform informațiilor Gândul, publicate în exclusivitate, Adrian Bold a reclamat că mai multe acte administrative – respectiv certificate de urbanism și autorizații de construire – ar fi fost semnate de altcineva, în numele său, fără ca el să știe și fără să-și fi delegat atribuțiile.

Conform surselor Gândul, ca urmare a adresei Prefecturii, angajații cu atribuții de control în cadrul Inspectoratului în Construcții al Municipiului București au desfășurat o acțiune de control și inspecție, prin sondaj, la Primăria Capitalei, având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale la emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire eliberate în ultimele două luni ale lui Adrian Bold ca arhitect-șef, respectiv aprilie și mai 2023.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *