Programul magazinelor ar trebui modificat, iar ele să fie împărțite în magazine esențiale și neesențiale, susține medicul ATI Radu Țincu.
„Cred că Ministerul Sănătății trebuie să revină asupra deciziei”, consideră Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca.
Programul magazinelor. Întrebat dacă în opinia sa închiderea măsura privind închiderea magazinelor la ora 18 e una eficientă, având în vedere cozile formate în weekend la magazinele din marile orașe, Radu Țincu a explicat: „Cred că trebuia să se realizeze o împărțire a magazinelor în magazine esențiale și non-esențiale. În țările în care într-adevăr magazinele au fost închise mai devreme pentru a limita transmiterea virusului, au fost închise acelea non-esențiale, însă magazinele esențiale au fost menținute la program normal pentru ca populația să aibă acces pentru cumpărăturile esențiale și să nu apară astfel aglomerări. Am mai spus și repet acest lucru, cred că Ministerul Sănătății trebuie să ia în calcul stabilirea aceasta, a magazinelor esențiale și non-esențiale, și să revină asupra deciziei care închide toate magazinele la aceeași oră”, a spus medicul Radu Țincu, la B1TV.
Prefectul Municipiului București a anunțat că în această săptămână va purta discuții cu reprezentanții magazinelor, pentru a stabili dacă trebuie luată în calcul schimbarea programului de închidere.
„Dacă aceste măsuri duc la aglomerări suplimentare, atunci ele trebuie regândite sau însoțite de alte măsuri. De exemplu, pentru marile magazine, unde prevedeam că este posibil să se întâmple astfel de aglomerări, am luat și măsura complementară de a asigura cei 7 metri pătrați pe fiecare client, am văzut în ultima vreme că sunt mai multe cazuri grave”, a declarat Alin Stoica.
El susține că „presiunea pe spitale este unul dintre factorii care poate să determine luarea de măsuri suplimentare chiar dacă rata de infectare scade”.