Propaganda rusă despre rezultatul alegerilor în România: „nu se poate face nimic cu ei pe cale pașnică”

Propaganda rusă a făcut observații uluitoare privind rezultatele la alegerile prezidențiale de duminică. Primarul Municipiului București, Nicușor Dan, a câștigat cel de-al doilea tur de scrutin, cu un scor de 53,60%, față de contracandidatul său, George Simion, care a obținut 46,40% din voturi.

Reacția Kremlinului nu a întârziat să apară, Dmitri Peskov declarând luni că alegerile de duminică au fost „cel puțin ciudate”. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a reamintit de asemenea de „povestea candidatului care a avut cele mai multe șanse” și care „a fost eliminat cu forța din cursă”, făcând referire la Călin Georgescu și la anularea alegerilor din decembrie 2024.

Propagandiștii lui Vladimir Putin au condamnat de asemenea felul în care au decurs alegerile. În cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea de stat rusă, un invitat a declarat că „din păcate, evenimentele care au avut loc în București au arătat că nu se poate face nimic cu ei pe cale pașnică”. Gazda emisiunii, Olga Skabeeva, este una dintre cele mai importante propagandiste de la Kremlin, supranumită și „Păpușa de fier a lui Putin”.

„Ce poate fi făcut? Din păcate, evenimentele din București ne arată că nimic nu poate fi făcut pașnic. Democrația liberală a bifat o nouă victorie. Nu neapărat în sensul că primarul din București a câștigat, dar în sensul că au dezvoltat tehnologii care să le permită să rămână la putere în orice circumstanță”, a declarat invitatul Olgăi Skabeeva.

author avatar
Alexandra Farcas
Alexandra Farcas s-a alaturat echipei Lumea Politică de scurt timp si acopera zone de interes in politica. Ea este responsabilă și de documentarea tuturor materialelor de investigații economice ale publicației.

Ultimele știri

Apă potabilă gratuită în instituțiile publice. Proiect de lege aflat în Parlament

Accesul gratuit la apă potabilă în instituțiile publice ar...

Donald Trump spune că SUA vor conduce Venezuela mai mulți ani: “Ne dau tot ce vrem”

Donald Trump a declarat miercuri seară, într-un interviu pentru The...

Un șef din Poliție se pensionează la 48 de ani. „Mă voi duce către partea de instructor de înot”

Sebastian Veștemeanu a fost la conducerea Poliției Municipiului Sibiu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine